Bătaia de joc a duplicității bilingve merge mai departe. Și, totuși, de ce mai este, astăzi, în funcție ministrul Tanczos Barna?

0

Intonarea imnului așa-zisului Ținut Secuiesc, de către unii hocheiști ai echipei naționale a României (foto: digifm.ro), nu surprinde, în contextul în care, de 32 de ani, asistăm, cu toții, la un comportament, provocator, profund antinațional al mai-marilor UDMR. Prea multe mostre de tupeu, prea mult dispreț la adresa românilor, prea multe concesii din partea clasei politice autohtone.

Provocările au venit, de-a lungul anilor, una după alta. Tot mai agresive, tot mai de neacceptat. Liderii politici de la București au tâcut mâlc, au pactizat cu liderii UDMR, alarmați ca nu cumva să piardă indispensabilele voturi din Parlament ale acestora, voturi cu ajutorul cărora își pot perpetua, încă o zi și încă una, funcțiile, avantajele, privilegiile.

Nici de această dată situația nu va sta într-un alt mod. Toți liderii PSD, PNL și de ce nu? chiar cei UDMR se declară consternați de această situație. Prezent la partidă, pe care a preferat să o urmărească (nici nu se putea altfel!) decât din mijlocul galeriei suporterilor unguri, ministrul Mediului, Tanczos Barna, se comportă după principiul „nici usturoi nu am mâncat, nici gura nu-mi miroase”. Evident, explicația este cea clasică, care se rostogolește, de peste 30 de ani, în disprețul logicii elementare și a bunului simț al românilor: nu s-a înțeles situația, să nu exagerăm, vom discuta în Coaliție, avem pe agendă chestiuni mai presante…

Din păcate, mai-marii PSD și cei ai PNL nu vor face nimic în această direcție. Vor mima, la rândul lor, supărarea, revolta, indignarea, și atât…

Și de această dată, liderii AUR, în frunte cu George Simion, au reacționat ferm și au cerut măsuri tranșante la adresa miniștrilor Sportului, Eduard Novak, respectiv cel al Mediului, Tanczos Barna. Cei doi trebuie să demisioneze urgent! O vor face însă? Să fim serioși! Bătaia de joc la adresa românilor va merge mai departe. Totul cu complicitatea liderilor Coaliției. Ce contează că suntem, sistematic, scuipați în față de cei care se scufundă în fiecare zi în valurile iredentismului absurd, iredentism pe care, cu disperare, încearcă să-l reînvie…

Placa lui „mult zgomot pentru nimic” va fi repusă pe tapet! Un incident minor, ni se va spune, în contrapondere cu… războiul din Ucraina. Și totul va fi ascuns sub preș. Până când? Până când vom fi umiliți din nou. Este doar o chestiune de timp…

P.S. Cât m-aș bucura ca liderii Coaliției să arate că sunt bărbați de stat și nu acceptă aceste afronturi… Despre președintele Iohannis, însă, numai de bine…

 Un editorial de Iulian Badea

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.