Municipiul Bacău – primul municipiu reședință de județ care primește finanțare prin PNRR

Share:

Primarul municipiului Bacău, Lucian Stanciu Viziteu, a precizat că Bacăul este singurul municipiu reședință de județ care a semnat astăzi primul contract finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și primării.

„Proiectul Bacăului care a primit astăzi finanțare europeană este ” Renovare integrată a Colegiului Național ”Vasile Alecsandri” – Bacău, în valoare de cca. 6 milioane de euro. Întrucât am fost plecat într-o delegație în Irlanda, pentru semnarea contractului l-am însărcinat pe Ciprian Piștea, administratorul public al orașului.

Calitatea excelentă a documentației confirmă încă o dată faptul că Primăria municipiului Bacău este una dintre cele mai dinamice, eficiente și transparente din România!

Mai avem depuse încă 3 proiecte în domeniul educațional, pentru care s-a cerut finanțare prin PNRR!

Municipiul Bacău are nevoie de o reformă și un imbold pentru a redeveni unul din municipiile de top ale țării. Iar un bun început înseamnă investiții în educație!

Felicit încă o dată echipa noastră care a demonstrat că suntem printre cei mai buni!

Vă asigur că facem administrație pentru băcăuani și derulăm proiecte pentru dezvoltarea comunității locale!”, a precizat edilul Bacăului.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.