Reuniune medicală de urgență la nivel mondial pe tema variolei maimuței!

Comitetul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se reuneşte de urgenţă pentru a discuta ce măsuri trebuie luate împotriva variolei maimuţei. Peste 10.000 de cazuri au fost confirmate la nivel mondial.

Numărul infectărilor a explodat la nivel mondial. Au fost confirmate peste 10.000 de cazuri în peste 60 de ţări.

Comitetul de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii se va întâlni pentru a doua oară, după ce a exclus creşterea nivelului de alertă la şedinţa anterioară din 23 iunie. Numărul de cazuri confirmate la nivel mondial a crescut brusc, Europa fiind cea mai afectată regiune.

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, şi-a manifestat de mai multe ori îngrijorarea cu privire la răspândirea bolii în afara ţărilor în care este endemică şi a îndemnat statele membre să ia măsuri adecvate pentru a limita contaminarea.

”Subliniez încă o dată că trebuie să căutăm soluţii pentru a opri transmiterea şi să sfătuim guvernele să pună în aplicare urmărirea contactelor pentru a monitoriza şi a limita virusul şi pentru a oferi asistenţă persoanelor izolate”, a explicat marţi Tedros, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva, potrivit News.ro.

Reamintim că pe 25 iunie, acesta considera că acea înmulţire a cazurilor nu justifica totuşi nevoia ca OMS să decreteze cel mai înalt nivel al său de alertă.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.