Eurodeputatul umanist, Maria Grapini, critică prezentarea făcută, în plenul PE, de Ursula von der Leyen

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, membru în Grupul S&D, a criticat prezentarea făcută de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în plenul PE, fiind surprinsă de faptul că unii dintre colegii europarlamentari au laudat discursul acesteia.

 „Dacă iau în calcul faptul că o colegă a spus, în plen, că discursul legat de “Starea Națiunii” a fost cel mai bun de când se află în PE, iar doamna președinte a spus de foarte multe ori cuvintele „trebuie” și „vreau” și dacă ne raportăm doar la promisiuni, este adevărat. Acum, când vorbim, observăm însă că 25 de milioane de cetățeni europeni au salariul minim și, ca atare, nu putem vorbi de viitor și de ținte 2030-2050, fără să știm ce facem acum, pentru că ritmul cu care se iau decizii de la „vreau” și „trebuie”, până la măsuri concrete este foarte lent. Până la votul din octombrie (o lună rece deja), ce credeți, este totuși necesar să facem ceva concret pentru a ajuta cetățenii și IMM-urile?”, a punctat, într-o intervenție pe cât de scurtă, pe atât de tranșantă, eurodeputatul Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.