Joe Biden s-a întâlnit, la Varșovia, cu Maia Sandu. Președintele american a reafirmat sprijinul SUA pentru Republica Moldova!
Președintele SUA, Joe Biden, s-a întâlnit marți, la Varșovia, după discursul său istoric împotriva războiului lui Putin, cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Liderul american „a reafirmat sprijinul ferm al SUA pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova”, potrivit unui comunicat de presă de la Washington.
Totodată, președintele SUA „a evidenţiat asistenţa în curs de desfăşurare a SUA pentru a ajuta Moldova să îşi consolideze rezilienţa politică şi economică, inclusiv agenda de reformă democratică şi securitatea energetică, şi pentru a contracara efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, a mai transmis Casa Albă.
Șeful de la Casa Albă a susținut marți un discurs public la Varşovia, în fața Palatului Regal, împotriva războiului lui Putin care a izbucnit în urmă cu aproape un an, la care a asistat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cărei prezență a fost salutată de liderul american.
„Preşedinta Sandu se află astăzi aici. Sunt mândru să fiu alături de dumneavoastră şi de poporul iubitor de libertate al Moldovei”, a spus Joe Biden, cerând publicului să o aplaude.
Întâlnirea preşedintelui Joe Biden cu Maia Sandu vine pe fondul semnalelor venite din partea Kremlinului care încearcă destabilizarea statului moldovean.
Sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru Ucraina rămâne ferm, a declarat marţi, la Varşovia, preşedintele american Joe Biden, care a reafirmat angajamentul SUA față de Articolul 5 al NATO: „Angajamentul SUA faţă de articolul 5 este foarte solid. Un atac la adresa unuia este un atac la adresa tuturor. Este un jurământ sfânt”.
Joe Biden, care a efectuat luni o vizită simbolică la Kiev, a avut marţi seară un discurs important la Castelul Regal din Varşovia, la aproape un an de la începerea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie.