Volodimir Zelenski va fi „vedeta” următorului Summit al NATO de la Vilnius
Volodimir Zelenski va fi „vedeta” următorului Summit al NATO. Secretarul general Jens Stoltenberg a anunțat că președintele ucrainean a fost invitat să participe la evenimentul programat pentru luna iulie, care se va desfășura în Lituania, la Vilnius.
Volodimir Zelenski a vorbit despre prezența la Summitul NATO chiar în vlogul pe care-l postează zilnic, informează CNN.
„Summitul NATO din acest an de la Vilnius merită să fie destul de ambiţios. Cu cât este mai ambiţios cel care protejează libertatea, cu atât mai puţine oportunităţi de agresiune are cel care vrea răul. Va veni ziua în care securitatea va fi garantată şi pentru ţara noastră”, a precizat Zelenski.
Oficialul de la Kiev a vorbit inclusiv despre aderarea Finlandei la NATO.
„A avut loc un eveniment istoric pentru regiunea noastră, pentru întreaga Europă, pentru întreaga comunitate euro-atlantică. Finlanda devine cel de-al 31-lea membru al NATO.
Alianţa devine tot mai puternică pe Flancul Estic. Îi felicit pe toţi locuitorii Finlandei şi pe domnul preşedinte personal, pentru o garanţie de securitate fiabilă – o garanţie colectivă”, a transmis Zelenski.
Președintele ucrainean a profitat de ocazie pentru a lansa noi atacuri la adresa Rusiei.
„Agresiunea rusă dovedeşte în mod clar că numai garanţiile colective, numai garanţiile preventive pot fi fiabile. Despre asta am vorbit întotdeauna.
Am vorbit, de asemenea, despre rapiditate – viteza deciziilor de securitate contează. Acum putem vedea cât de rapide pot fi procedurile”, a mai afirmat Zelenski.