Romsilva, toți indicatorii depășiți în anul 2023! RNP a obținut certificarea managementului forestier în sistem internațional pentru toate pădurile proprietatea publică a statului!

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își propune pentru acest an realizarea tuturor indicatorilor aprobați prin Bugetul de venituri și cheltuieli, respectiv venituri totale de 3,65 miliarde de lei, o cifră de afaceri de 3,2 miliarde de lei și un profit brut de 250 de milioane de lei.

Pentru anul următor, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva prevede o stabilitate relativă la nivelul indicatorilor economici. Astfel, în anul 2024 sunt prevăzute venituri totale de 3,5 miliarde de lei, o cifră de afaceri de 3,1 miliarde de lei și un profit brut de 200 de milioane de lei.

Acești indicatori sunt propuși a fi realizați în condițiile volatilității pieței lemnului, cu prețuri în scădere pentru vânzarea masei lemnoase, dar și a majorării cheltuielilor de personal, ca urmare a creșterii salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier la standarde internaționale. De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Romsilva a obținut certificarea managementului forestier în sistem internațional pentru toate pădurile proprietatea publică a statului

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva obținut certificarea managementului forestier la standardele internaționale FSC®1 și PEFC pentru toate pădurile proprietatea publică a statului aflate în administrarea sa.

Romsilva a obținut recent certificarea managementului forestier în sistemul Programme for the Endorsement of Forest Certification (PEFC) pentru aproape 600 de mii de hectare fond forestier proprietatea publică a statului aflate în administrarea a 80 de ocoale silvice de stat din cadrul a 18 direcții silvice. Certificarea managementului forestier în sistemul PEFC a avut loc după ce în ultimele șase luni au avut loc mai multe misiuni de audit efectuate de către un prestigios organism de certificare din Marea Britanie.

Astfel, începând cu luna decembrie a acestui an, întregul fond forestier proprietatea publică a statului beneficiază de certificarea managementului forestier în cele două standardele consacrate la nivel internațional.

Menționăm că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a reînnoit în primăvara acestui acestui an certificarea managementului forestier în standardul internațional Forest Stewardship Council pentru 2,51 milioane de hectare, administrate de către 233 ocoale silvice de stat, adică peste 80% din totalul pădurilor proprietatea publică a statului.

Certificarea managementului forestier, în standardele FSC și PEFC, reprezintă garanția că pădurile respective sunt gestionate durabil, conform celor mai stricte standarde și norme internaționale din silvicultură, și că lemnul pus pe piață are proveniența certă și legală.

Respectarea standardelor managementului forestier este verificată anual prin misiuni de audit în teren, efectuate de specialiștii unui organism de certificare.

Primele demersuri pentru certificarea managementului forestier la standarde internaționale au fost inițiate de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva în anul 2002, când au fost certificate primele 30 de mii de hectare fond forestier proprietatea publică a statului..

Romsilva a livrat direct populației un volum mai mare de lemne pentru foc

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a livrat direct populației, în primele 11 luni ale anului, 1.973.979 metri cubi lemn pentru foc, un volum cu 7% mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

Prețul mediu de valorificare al lemnului pentru foc este de 273 de lei pe metru cub, fără TVA. Prețul lemnului pentru foc variază în funcție de specie, sortiment, zonă și locul de livrare. De exemplu, prețul mediu în cazul diverselor specii moi este de 177 lei pe metru cub, fără TVA, în timp ce pentru speciile tari prețul mediu este de 293 lei pe metru cub, fără TVA.

Prețul propriu-zis al materialului lemnos nu a crescut față de anul trecut, însă au crescut cheltuielile de exploatare, cele cu forța de muncă și transportul. Menționăm că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva nu și-a propus să obțină profit din activitatea de valorificare a lemnului pentru foc direct către populație.

De asemenea, precizăm că prețurile practicate de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva sunt între cele mai mici de pe piață.

La cerere, unele ocoale silvice de stat din cadrul Romsilva pot oferi, contra cost, servicii adiționale, precum cele de transport, secționat, despicat sau paletizat.

Ponderea volumului de lemn fasonat pus pe piață în acest an, majorată

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a majorat, în acest an, cu 24% volumul de lemn fasonat pus pe piață, recoltat din pădurile proprietatea publică a statului. Astfel, în primele 11 luni ale anului, au fost recoltați, prin forțe proprii sau prin contracte de prestări servicii cu operatori atestați, 3.905.200 metri cubi de lemn fasonat, cu 688.400 metri cubi mai mult ca în perioada similară a anului trecut.

Prețul mediu al lemnului fasonat, pentru sortimentele destinate industrializării, obținut în urma licitațiilor electronice, a fost de 503 lei pe metru cub, fără TVA.

Din volumul total de lemn recoltat, în primele 11 luni ale anului, au fost valorificate către operatorii economici și către persoanele fizice 3,53 milioane metri cubi, diferența de volum regăsindu-se în proceduri de valorificare în curs.

Volumul stabilit pentru a fi recoltat și valorificat ca lemn fasonat pentru acest an a fost de 50% din programul de recoltare pe 2023, în conformitate cu prevederile Codului Silvic.

Valorificarea lemnului fasonat s-a realizat de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva din cele 1.076 de depozite de masă lemnoasă, din care 327 permanente și 749 temporare, unde specialiștii sortează lemnul, fiecare piesă primind destinația industrială adecvată.

De asemenea, din pădurile proprietatea publică a statului, administrate de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, s-au recoltat, tot în primele 11 luni ale anului, 4.115.900 metri cubi ca lemn pe picior, la un preț mediu de valorificare de 309,41 lei pe metru cub, fără TVA.

Menționăm că tot lemnul valorificat de către Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, fasonat sau pe picior, a fost vândut prin intermediul unei platforme electronice de licitații, un sistem care asigură transparența, acces echitabil și nelimitat al participanților și condiții de concurențialitate.

Pentru anul 2024, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are un program de recoltare, din pădurile proprietatea publică a statului, de 9,3 milioane de metri cubi, din care 4,81 milioane metri cubi ca lemn fasonat și 4,49 milioane metri cubi ca lemn pe picior.

Programul de de împăduriri din acest an, realizat integral

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va realiza integral programul de împăduriri din acest an, în urma lucrărilor efectuate în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă.

Programul anual de regenerare a fondului forestier proprietatea publică a statului, administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, a prevăzut regenerarea a 13.076 de hectare fond forestier, 8.893 hectare prin regenerări naturale și 4.183 hectare prin regenerări artificiale, lucrări de completări curente în plantații pe 2.368 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități pe 826 hectare, pentru toate lucrările fiind alocat un buget de 220,4 milioane lei.

În campania de împăduriri de primăvară, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 10.953 hectare, 7.737 prin regenerări naturale și 3.216 regenerări artificiale, adică prin lucrări de împăduriri, fiind plantați 21,45 milioane de puieți forestieri.

Aceste suprafețe includ 31 de hectare de perdele forestiere pentru protecția autostrăzilor A1 și A2, înființate de către direcțiile silvice Ialomița și Giurgiu.

Tot în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, au fost realizate lucrări de completări pe 2.009 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor calamitate pe alte 496 de hectare.

Campania de împăduriri de toamnă a debutat în ultima decadă a lunii noiembrie, pe fondul secetei prelungite și a temperaturilor ridicate, șantierele de împăduriri fiind concentrate, în cea mai mare parte, în zone de câmpie din sudul țării și zone din lunca și Delta Dunării.

În campania de împăduriri de toamnă au fost prevăzute lucrări pentru regenerarea a 2.506 hectare, din care 1.452 hectare prin regenerări naturale și 1.054 hectare prin lucrări de împăduriri, pentru care sunt necesare 3,6 milioane de puieți forestieri. De asemenea, au fost prevăzute lucrări completări curente pe 362 hectare fond forestier și lucrări de refaceri pe alte 330 hectare.

În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 72.545 hectare în fondul forestier proprietatea publică a statului, din care 48.217 hectare prin regenerări naturale și  24.328 hectare prin lucrări de împăduriri, plantând 132,9 milioane de puieți forestieri.

Mai puține tăieri ilegale în pădurile de stat

Volumul tăierilor ilegale înregistrate în primele nouă luni ale anului, în pădurile de stat administrate de Romsilva, a fost de 16.092 metri cubi, în scădere față de perioada similară a anului trecut, când a fost de 22.057 metri cubi.

În pădurile proprietatea publică a statului au fost efectuate, în primele nouă luni, 9.391 de controale de fond și alte 897 controale parțiale, valoarea pagubelor provenite din tăieri ilegale de arbori și pășunat abuziv ridicându-se la 7.926.762 lei.

De asemenea, în același interval, personalul silvic din cadrul Romsilva a efectuat 62.706 controale la circulația materialului lemnos, din care 10.520 în comun cu organele de poliție.

Totodată, s-a înregistrat o creștere a numărului de agresiuni la adresa personalului silvic, de la 5 evenimente pe întreg anul 2022, la 9 de la începutul anului până în prezent, în 4 cazuri fiind vorba despre agresiuni fizice, 3 angajați necesitând îngrijiri medicale. Toate cazurile de agresiune sunt în curs de cercetare de către unitățile de Parchet sau de către organele de poliție.

Rețeaua de trasee educative la nivelul direcțiilor silvice, dezvoltată

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înființat, în acest an, o rețea de 47 de trasee educative la nivelul direcțiilor silvice, urmând ca până la finalul anului, aceasta să fie extinsă cu alte 8 noi trasee. Aceste trasee au fost înființate sub umbrela programului de educație forestieră ”Descoperă secretele pădurii – Să învățăm despre păduri”, dezvoltat la nivelul direcțiilor silvice.

La cele 55 de trasee educative de la nivelul direcțiilor silvice județene, se adaugă alte 9 trasee educative deja existente la nivelul parcurilor naționale și naturale din administrarea Romsilva.

În anul 2023, primul an de implementare și funcționare al acestor trasee, peste 35.000 de elevi au vizitat aceste trasee educative și au primit informații specifice de la specialiștii Romsilva.

Traseele deja finalizate pot fi parcurse cu respectarea regulilor de acces și vizitare, ținând cont și de condițiile meteo. Direcțiile silvice care dispun de trasee educative sunt următoarele: Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara , Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Satu – Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui.

Începând cu anul 2024, vor mai fi date în folosință trasee educative la direcțiile silvice Brăila, Constanța, Mureș, Olt, Sălaj, Vâlcea și Vrancea.

Pentru zona Capitalei, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a înființat, la sediul central, un traseu tematic cu panouri educative pentru grupurile de elevi din București și din împrejurimi.

De asemenea, în luna octombrie a acestui an, specialiștii din aparatul central al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au lansat un proiect pilot pentru susținerea interactivă a orelor de educație forestieră și de mediu în școlile din București. Proiectul constă în oferirea unui kit de plantare care conține un ghiveci, o plantă de interior, turbă și instrucțiuni de îngrijire.

Și în acest an, Romsilva a organizat concursul educativ ”Tineri în Pădurile Europei – Young People in European Forests” și a încheiat la nivelul subunităților sale teritoriale numeroase parteneriate educaționale cu instituții de învățământ și organizații non-guvernamentale.

Amplu program de investiții

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a derulat mai multe programe de investiții, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, prin fondul de accesibilizare sau din fonduri proprii, în lucrări de corectare a torenților, drumuri forestiere, centre de producție sau pentru achiziția de utilaje moderne.

În cadrul proiectului ”Lucrări de corectarea torenților pentru reducerea riscurilor generate de viituri torențiale în bazinetele amplasate în fondul forestier național administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență cu 109,56 milioane lei, fără TVA, opt lucrări de corectare a torenților sunt deja în execuție, iar pentru alte zece obiective de investiții, sunt în desfășurare procedurile de atribuire a lucrărilor. Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și au fost obținute autorizațiile de construire pentru toate obiectivele menționate mai sus.

Tot prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a întocmit proiecte pentru înscrierea a 20 de obiective de investiții în cadrul subinvestițiilor 1.2.A și 1.2.B, care prevăd investiții în dezvoltarea de capacități moderne de producere a materialului forestier de reproducere, respectiv investiții în pepiniere și tehnologii moderne de producere a puieților forestieri.

Documentațiile pentru cele 20 de obiective de investiții, pentru modernizarea pepinierelor silvice și pentru finanțarea investiției în linii automatizate de producerea puieților forestieri, au trecut de etapa procedurilor de verificare, la nivelul autorității competente și, în luna noiembrie, au fost semnate primele două contracte cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru modernizarea a două pepiniere silvice.

De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a avut la dispoziție un buget de 120 de milioane de lei prin fondul de accesibilizare, din aceste fonduri fiind realizați 32,75 kilometri de noi drumuri forestiere și reabilitate alte 268,94 kilometri de drumuri forestiere.

Din fondurile proprii, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a alocat un buget pentru investiții de 62 milioane de lei, 49,3 milioane de lei fiind alocați pentru achiziția utilajelor moderne de producție, pentru creșterea gradului de mecanizare, alte fonduri fiind alocate pentru investiții în pepinierele silvice, amenajări piscicole și vânătorești sau centre de producție.

Venituri substanțiale, obținute din activitățile conexe silviculturii

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a obținut, în primele 11 luni ale acestui an, aproximativ 35 milioane de lei din activități conexe silviculturii, precum cinegetică, recoltarea fructelor de pădure, a ciupercilor, a plantelor medicinale sau din valorificarea trufelor.

Astfel, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a obținut venituri de 10.548.599 lei din valorificarea fructelor de pădure, 3.882.935 lei din valorificarea trufelor, 3.834.038 lei din vânzarea plantelor medicinale și alți 224.988 lei din valorificarea ciupercilor.

Din organizarea acțiunilor de vânătoare au fost obținuți 3.740.120 lei, din valorificarea cărnii de vânat au fost obținuți 1.129.510 lei, iar 969.020 lei au fost obținuți din vânzarea fazanilor vii. Valorificarea păstrăvilor de consum a generat venituri de 10.566.970 de lei.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva gestionează 242 fonduri de vânătoare,  deține 27 de păstrăvării direct productive, precum și 3 fazanerii, la Gherghița, Pișchia și Ghimpați.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.