Eurodeputatul Maria Grapini, mesaj tranșant: Politica de protecție socială trebuie îndreptată doar spre persoanele cu dizabilități sau persoanele bolnave care nu mai pot munci!

SD

maria.grapini@europarl.europa.eu

Europarlamentarul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, consideră că politica de protecție socială trebuie îndreptată doar spre persoanele cu dizabilități sau persoanele bolnave care nu mai pot munci!

“Eu cred că noi ar trebui să oferim aceste ajutoare sociale doar pentru persoanele cu dizabilități sau pentru cele care sunt bolnave și care nu pot munci. Din punctul meu de vedere, nu ar trebui acordate ajutoare sociale celor care pot și, în multe cazuri, nu vor să muncească! Dacă aici ar interveni cu fermitate primăriile, ar putea fi identificați bani pentru creșterea salariilor și a pensiilor!”, a punctat eurodeputatul Grapini.

Potrivit eurodeputatului PUSL, acordarea multor ajutoare sociale – pe care le consideră nefundamentate – nu face altceva decât să risipească banii din bugetul de stat, bani care ar putea fi folosiți inclusiv pentru investiții și sprijinirea IMM-urilor.

De asemenea, Maria Grapini a precizat că actuala lege a pensiilor are menirea de a-i motiva pe oameni să lucreze și, în principiu, să aibă un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani.

Nu în ultimul rând, eurodeputatul umanist a menționat că este bine că, în sfârșit, la începutul acestui an, legea a fost respectată și pensiile au fost indexate cu rata inflației pe anul trecut!

“Să nu uităm că se va face, înseptembrie, și acel adaos la pensii, care va fi mult mai mare decât indexarea propriu-zisă pentru că, într-adevăr, acum, nu vorbim de o majorare a pensiilor, ci de o indexare conform legii. Să apreciem, totuși, faptul că, în sfârșit, se aplică această indexare, care mai alină viața pensionarilor!”, a conchis Maria Grapini.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.