Parlamentul turc a votat aderarea Suediei la NATO
Demersul Turciei vine după 20 de luni de negocieri cu Stockholm şi Washington. Ratificarea a fost adoptată de parlamentul turc cu 287 de voturi pentru şi 55 împotrivă.
Parlamentul turc a ratificat marţi aderarea Suediei la NATO, iar preşedintele Recep Tayyip Erdoğan este aşteptat să promulge legea, astfel că toată atenţia se îndreaptă acum către Ungaria, ultima ţară care mai are încă reţineri în a accepta Stockholmul în Alianţa Nord-Atlantică, scrie POLITICO.
Potrivit Reuters, deputaţii partidului AK al preşedintelui Erdogan au aprobat candidatura Suediei la NATO. Aliaţii naţionalişti ai AKP, MHP, şi principalul partid de opoziţie, CHP, au susţinut, de asemenea, candidatura Suediei. Partidele naţionaliste, islamiste şi de stânga din opoziţie au respins-o, în timp ce patru deputaţi s-au abţinut.
Acum, Suedia mai aşteaptă undă verde doar de la Budapesta, ca să poată adera la alianţa militară care în prezent are 31 de membri.
Anterior, marţi, premierul ungar Viktor Orbán a solicitat o întrevedere cu omologul său suedez Ulf Kristersson şi a subliniat necesitatea unei „încrederi reciproce puternice între Suedia şi Ungaria”. Ministrul suedez de externe, Tobias Billström, a refuzat însă negocierile, afirmând că Stockholmul este deschis doar la un dialog constructiv.
Suedia a solicitat aderarea la NATO în mai 2022, odată cu Finlanda, după ce invazia Rusiei în Ucraina a determinat cele două ţări nordice să renunţe la neutralitatea lor tradiţională.
Pentru a satisface condiţiile pe care le punea Ankara pentru ratificarea candidaturii sale, Suedia a mers până la a-şi reforma Constituţia şi a adoptat o nouă lege antiterorism, Turcia acuzând ţara nordică de indulgenţă faţă de militanţii kurzi care s-au refugiat pe teritoriul său, unii dintre ei fiind consideraţi de Ankara drept terorişti.
În mai 2022, preşedintele turc Tayyip Erdogan a ridicat obiecţii faţă de cererile Suediei şi Finlandei de a se alătura alianţei militare occidentale.
Turcia a ratificat în cele din urmă candidatura Finlandei în aprilie 2023, dar, împreună cu Ungaria, a lăsat Suedia să mai aştepte.
Ungaria nu a formulat nicio condiţie specifică, în timp ce Turcia a cerut Suediei să ia mai multe măsuri împotriva a ceea ce Ankara consideră că sunt teroriştii aflaţi în jurisdicţia sa.