BNR: Plafonarea adaosului comercial pentru produse alimentare a avut o mare contribuţie la reducerea inflaţiei

Pâinea albă, laptele de vacă, tele­meaua, uleiul de floarea-soarelui, carnea sau legumele, produse al căror adaos comercial a fost plafonat din august 2023, au contribuit mult la reducerea inflaţiei în ultimul trimestru din 2023, arată raportul asupra inflaţiei realizat de BNR.

„Rata anuală a inflaţiei şi-a accelerat traiectoria descendentă în ultimul trimestru al anului 2023, ajungând la 6,6% în luna decembrie, influenţe favorabile fiind asociate în special preţurilor carburanţilor şi celor ale bunurilor alimentare. De altfel, aportul decisiv la dezinflaţia din trimestrul patru a aparţinut acestora din urmă, ca rezultat al unui cumul de factori: menţinerea cotaţiilor materiilor prime de profil pe o pantă descendentă, recolta abundentă de pe plan intern şi internaţional, prelungirea şi extinderea listei produselor alimentare esenţiale vizate de măsura de plafonare a adaosului comercial“, se arată în raportul BNR.

Mărfurile alimentare erau mai scumpe în decembrie 2023 cu doar 5% faţă de acceaşi lună a anului precedent, dar făina, mălaiul şi uleiul s-au ieftinit cu 25% faţă de acum un an, conform datelor de la INS, citate de Mediafax. Menţinerea sau chiar scăderea preţului mărfurilor alimentare vine după ce începând din 2021 acestea au crescut necontrolat, iar în decembrie 2022 se vedea o creştere statistică de peste 20% faţă de finalul anului 2021 şi autorităţile au intervenit prin plafonarea adaosului comercial pentru produse alimentare de bază.

De la 1 august 2023 a intrat în vigoare o ordonanţă de urgenţă privind plafonarea adaosurilor comerciale la produsele de bază pentru o perioadă de trei luni, cu 14 grupe de produse alimentare.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.