Crin Antonescu susține că planul lui Iohannis este să redevină președinte PNL!

Crin Antonescu lansează un scenariu exploziv în scandalul momentului. Fostul lider al Partidului Național Liberal a spus că planul lui Klaus Iohannis este să redevină președintele PNL. Acesta a precizat că pentru o astfel de funcție nu este nevoie să ai calitatea de senator. Declarațiile vin într-un moment-cheie, în care social democrații deci dacă votează sau nu inițiativa legislativă care i-ar permite președintelui să ajungă la șefia Senatului. 

Într-o intervenție la un post TV, Crin Antonescu a prezentat prorpiul scenariu privind decizia actualului șef al statului de a viza un post de senator.

„Toată discuţia din ultima săptămână cred că porneşte de la o dorinţă a domniei sale. Nu ştiu exact, nu s-a exprimat public, dar cred că n-ar fi avut loc toată discuţia asta dacă nu ar fi fost un semn, chiar dacă nu public, de la domnia sa. (…) De ce doreşte domnia sa să fie senator, asta nu mai pot să ştiu eu?! Toate ipotezele internaţionale, cum ştiţi, care mai de care mai spectaculoasă, au căzut rând pe rând şi probabil că atâta a rămas ca să spun aşa”, a afirmat Crin Antonescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.