Aderarea României la Spațiul Schengen terestru, o prioritate pentru Maria Grapini . Eurodeputatul, în plenul PE: ”Știți cât a pierdut economia țării mele, România, în 17 ani de când nu este în Schengen?”

Europarlamentarul Maria Grapini a avut, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg și Bruxelles, dar și în comisiile PE din care face parte, numeroase intervenții pe tema aderării României la Spațiul Shengen și, în ultimul an, pe tema intrării la Spațiul Schengen terestru.

Recent, la Strasbourg, în prezența comisarului pentru sănătate și siguranță alimentară, Stela Kyriakides, și a ministrului ungar al Afacerilor Europene, János Bóka, țară care deține președinția Consiliului UE, eurodeputatul Grapini a avut o nouă intervenție fermă pe tema aderării României și la Spațiul Schengen terestru.

“ Am să mă refer la declarația unui coleg care a spus că Spațiul Schengen este cea mai mare cucerire a UE și, pe marginea acestei declarații, am să adresez o întrebare Comisiei Europene și reprezentantului Ungariei, țară care deține președinția Consiliului UE. Doamnă comisar, știu că nu dumneavoastră ar trebui să dați răspunsul, dar acest Parlament a votat șapte Rezoluții pentru ca țara mea, România, să fie în Spațiul Schengen. Dacă este cea mai mare cucerire, atunci de ce milioane de români și bulgari, sunt ținuți în afara Spațiului Schengen?”, a punctat eurodeputatul Grapini.

De asemenea, Maria Grapini i-a transmis ministrului ungar al Afacerilor Europene că, cel puțin din anul 2014, de când este membru în Parlamentul European, toate statele care au deținut președinția Consiliului UE s-au angajat, în plenară, că, până la sfârșitul mandatului, România va intra în Spațiul Schengen.

„Dumneavoastră, domnule ministru, ce ne puteți spune din acest punct de vedere? Ce să le spun eu cetățenilor din țara mea, care mă întreabă pe marginea acestei probleme extrem de importante?”, a mai spus eurodeputatul Grapini.

Maria Grapini a cerut Comisiei Europene să asigure funcționarea reală a Pieței Unice!

Europarlamentarul Maria Grapini, vicepreședinte al Comisiei pentru Piața Internă, a solicitat, în plenul PE de la Strasbourg, Comisiei Europene, să dea dovadă de pragmatism, pentru a asigura funcționarea reală a Pieței Unice!

Eurodeputatul Grapini a punctat, în cadrul unei intervenții ferme, în prezența fostului premier al Italiei, Enrico Letta, autorul „Raportului Letta” privind viitorul Pieței Unice, fragmentarea actuală a Pieței Interne a Uniunii Europene, menționând pierderile suferite de România, din cauza neacceptării în Spațiul Schengen.

„În primul rând, vă felicit. Este o radiografie corectă, care conține și măsuri concrete. V-aș întreba, însă, dacă estimați dumneavoastră, oare cât din acest Raport se va aplica, pentru că, iată, noua Comisiei nu are un comisar, nu există un portofoliu pentru Piața Internă. Cine se mai ocupă atunci de Piața Internă? Cum să ne ducem la măsurile concrete pe care le-ați enumerat dumneavoastră? Putem vorbi de o Piață unică, acum?”, a precizat Maria Grapini.

De asemenea, eurodeputatul Grapini a reiterat pierderile suferite de România, în contextul neintrării în Spațiul Schengen terestru, și a cerut elaborarea, cu pragmatism, a unor măsuri care să conducă la rezultate concrete și, implicit, la o viață mai bună o oamenilor.

”Știți, oare, cât a pierdut o țară care, de 17 ani, nu este în Spațiul Schengen și are costuri la transport? Știți cât a pierdut economia țării mele, România? Acum, când vorbim, avem îngrădirea granițelor, chiar în interiorul Spațiului Schengen!”, a mai spus Maria Grapini.

Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene îi dă dreptate eurodeputatului Grapini pe tema Schengen și a prețului la energie

Europarlamentarul Maria Grapini a cerut ferm, în plenul PE, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, condiții egale în piața internă, intrarea României în Schengen și rezolvarea prețului la energie, pentru a avea competitivitate în UE.

„Domnule comisar, s-au folosit aici cuvinte foarte importante: competitivitate, industrie inovatoare, locuri de muncă, creșterea nivelului de trai. Trebuie să fie găsite soluții, pentru că avem o energie de trei ori mai scumpă decât în SUA! Cum să avem aceeași egalitate în Piața Unică, pentru care nici nu mai avem un portofoliu? Pentru prima dată, Comisia Europeană nu mai are un portofoliu pentru Piața unică și asta în contextul în care Piața unică este fragmentată!”, a precizat, în intervenția sa, Maria Grapini.

Pe lângă costurile pe care le au cu creșterea prețului la energie, a mai spus europarlamentarul, întreprinzătorii din România mai au costuri și cu cozile uriașe de la graniță pentru că, după cum știți,  a adăugat Maria Grapini, România nu a intrat încă în Schengen terestru.

„Vă propuneți, așadar, până la sfârșitul mandatului, să discutați și această problemă și să nu mai avem două spații în UE: Schengen și non-Schengen?! Vă propuneți să nu se mai introducă controale la frontieră și în statele care sunt acum în Schengen?”, a întrebat Maria Grapini, care a adăugat, în context, că, doar în aceste condiții, putem vorbi despre competitivitate, creștere economică, locuri de muncă sigure și creșterea nivelului de trai.

În răspunsul dat la finalul dezbaterii, comisarul Maroš Šefčovič  i-a dat dreptate eurodeputatului Maria Grapini, pe temele, punctual, ridicate.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.