Performanță managerială de excepție: Vlad Stoica, ales președinte al Asociației Balcanice de Triatlon

Triatlonul românesc are rezultate și la nivel managerial. Recent, Vlad Stoica, președintele forului de la noi din țară, a fost ales în cea mai înaltă funcție a Asociației Balcanice de triatlon.
În cadrul Congresului Constitutiv desfășurat la București, a fost oficial înființată Asociația Balcanică de Triatlon (Balkan Triathlon Association – BTA), o nouă structură regională care reunește federațiile naționale de triatlon din regiunea Balcanilor, cu scopul de a dezvolta cooperarea sportivă, competițională și educațională între țările membre.

În cadrul Congresului, Vlad Stoica, președintele Federației Române de Triatlon, a fost ales președinte al Asociației Balcanice de Triatlon (BTA).
„Fondarea Asociației Balcanice de Triatlon este un pas istoric pentru regiune. Avem o viziune comună de creștere a nivelului sportiv și de consolidare a colaborării între federații. Triatlonul balcanic are un potențial extraordinar și merită o voce unitară în Europa”, a declarat Vlad Stoica, noul președinte al BTA.
Congresul s-a desfășurat cu sprijinul Agenției Naționale pentru Sport și al Federației Române de Triatlon, în prezența președintelui World Triathlon, Antonio Arimany, și a președintelui Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, marcând începutul unei noi etape de cooperare și dezvoltare sportivă în regiune.
Funcția de vicepreședinte a fost atribuită lui Mitja Mori (Slovenia).

Totodată, au fost aleși membrii Consiliului Director (Executive Board):
• Cvita Gregov – Croatia
• Drasko Milici – Muntenegru
• Ljudmila Radakovic Medan – Serbia
• Ivan Mihajlovski – Macedonia de Nord
• Huseyin Onur Aydemir – Turcia
• Mitja Mori – Slovenia
Funcția de Cenzor (Auditor) a fost atribuită doamnei Chrystalla Avraamidou (Cipru).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.