Polițiștii violatori din Călărași, trimiși ani grei la închisoare

Polițiștii violatori din Călărași au primit 9 ani de închisoare. Aceștia sunt acuzati ca au violat o fată cu probleme psihice. Mai mult, IPJ Călăraşi trebuie să plăteasca și 20.000 de euro daune.

Judecătoria Călărași l-a condamnat pe Şerban Adrian Nicuşor la 9 ani de închisoare fiind acuzat că a violat o fată cu probleme psihice. Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi Dumitriu Daniel Florentin, relatează Romaniatv.net.

Cei doi poliţişti sunt obligaţi să plătească fetei daunei morale în valoare de 10.000 de euro, fiecare. În plus, ei sunt nevoiţi să plătească şi cheltuielile de judecată în valoare de 4.500 lei.

Pedeapsa nu este definitivă şi se poate atacă cu Apel. Cei doi nu au recunoscut fapta în faţa judecătorilor spunând că actul sexual a fost liber consimţit.

În ziua de 5 august, cei doi poliţişti au fost trimişi să o recupereze pe minora de 15 ani care a fugit de la Centrul de Plasament Perişoru. Pe drum însă, cei doi agenţi, Florin Dumitru şi Adrian Şerban, au oprit pe un câmp pentru a întreţine relaţii sexuale cu fata. În timp ce unul dintre ei avea relaţii sexuale cu minora respectivă a fost surprins de un cioban. Agenţii au încercat să glumească despre ceea ce făceau, dar ciobanul a sunat la poliţie, spunând că doi poliţişti întreţin relaţii sexuale cu o fată pe un câmp şi raportând inclusiv numărul maşinii. O altă patrulă s-a deplasat la faţa locului, iar cei doi poliţişti au fost reţinuţi.

Fata este acum în grija asistenţilor sociali de la centrul de palsament.

Poliţiştii au fost reținuți pentru 24 de ore, dar au fost ulterior lăsaţi în libertate. Acum ei au fost din nou săltaţi şi duşi în spatele gratiilor. Unul dintre ei era proaspăt absolvent, fusese angajat în poliție chiar în urmă cu câteva zile. Celălat a fost implicat recent într-un accident rutier. Poliţistul nu a oprit la semnul stop şi l-a izbit în plin pe biciclist, care s-a prăbuşit la pământ. Agentul a coborât din maşină şi l-a ridicat pe bărbat, dar nu a chemat ambulanţa.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.