Standul DRPCIV, printre cele mai vizitate de „Ziua Porților Deschise”!
„Ziua Porților Deschise pentru Copii”, organizată miercuri, 1 iunie, la Ministerul Afacerilor Interne a reprezentat un prilej de sărbătoare pentru zecile de mii de copii, părinți, cadre didactice, dar și persoane care au depășit vârsta copilăriei, să admire elicopterele, mașinile polițiștilor, jandarmilor, șalupele polițiștilor de frontieră, dar și câinii de salvare și echipamentele din dotarea MAI.
Dacă în articolul publicat ieri am vorbit despre reușita unui eveniment care face cinste MAI, cu o gazdă ireproșabilă în persoana ministrului Tobă, în articolul de astăzi vom vorbi de unul dintre standurile care au impresionat cel mai mult.
Practic, mă refer la unul dintre standurile cele mai vizitate, și anume la cel al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
Gazda celor interesați a fost agentul șef adjunct de poliție Viorel Burcea, angajat al DRPCIV, care a prezentat, cu lux de amănunte, tuturor celor interesați, o colecție personală de mașini istorice, mașini care au legătură directă cu activitatea derulată de-a lungul timpului de Ministerul de Interne.
Vorbim, practic, de o serie de automobile aflate, în diferite perioade de timp, în dotarea Ministerului de Interne.
Și, ne referim aici, la cel mai cunoscut model de automobil Dacia 1300, automobil care a făcut, cum se spune, legea, în parcul auto al Ministerului. Printre atracții s-au numărat un model de IMS Aro M461, primul autoturism fabricat în România, vorbim, practic, de mașina din seria B.D-urilor cu care căpitanul Panait, plutonierul Căpșună și sergentul major Cristoloveanu, erau în căutarea hoților (celebrii Gogu, Patraulea și Trandafir) icoanei făcătoare de minuni.
Vedeta incontestabilă a acestui stand a fost, de departe, o mașină Volga, din 1941, care a atras numeroase priviri și a fost „victima” a mii de fotografii. Mașinile expuse sunt, potrivit lui Burcea, în perfectă stare de funcționare, având fiecare în parte ITP-ul, rovinieta și asigurarea la zi.
Cei care au vizitat acest stand au fost, de asemenea, impresionați de colecțiile de numere de înmatriculare. Una dintre colecții conținea plăcuțe de înmatriculare internaționale, de pe tot mapamondul, din țările arabe până în America de Sud. Cealaltă colecție era constituită din numere de înmatriculare românești, de la primul tip de model apărut și până la ultimul!
Extrem de interesant a fost și panoul cu permise de conducere. Cei prezenți la stand au putut admira, printre altele, numeroase permise de conducere eliberate în perioade diverse de timp, atât primul model de permis de conducere care a fost eliberat în România, cât și ultimul model (cel actual!) de permis eliberat în țara noastră. Vorbim de permise de conducere eliberate începând cu anii 1920, 1922, 1925, perioada interbelica, anii 50, 60, până în prezent.
Miile de vizitatori au putut privi, de asemenea, multe cărți, documente , aparate radar din perioade diferite de timp.
Meritul organizării acestui stand, extrem de vizitat, aparține atât conducerii DRPCIV, cât și purtătorului de cuvânt al Direcției, comisar șef Mihai Enache, un ofițer în care mass-media a găsit întotdeauna un interlocutor agreabil. De altfel, aprecierile noastre la adresa acestui stand, ca și la adresa altor doua standuri care ne-au impresionat în modul cel mai plăcut, au fost direcționate catre/și împărtășite de conducerea MAI.
I.Badea