Cătălin Ivan, atac dezănțuit: La Iași, bătaie de joc la adresa copiilor și părinților. La București, Iohannis și Guvernul au scăpat total hățurile!
Politrucii care conduc România la nivel central și local, toți sub flamura Cotroceniului și a PNL-ului, ne vor omorî cu zilele prin luarea târzie de măsuri pentru combaterea pandemiei și lipsa totală de coerență în comunicarea deciziilor. Ieri, Inspectoratul Școlar Județean a anunțat că școlile se vor închide de azi, lucru care a stârnit panică printre părinți. În schimb, Prefectura penelistă a contrazis Inspectoratul, evident, tot de grija părinților, amânând închiderea cursurilor față în față. O bătaie de joc la adresa vieților părinților și copiilor.
De la Cotroceni, Președintele României ne anunță că măsurile luate de autorități au efect. Vedem efectul: creștem cu 1000 de cazuri pe zi și suntem astăzi la aproape 10.000 de noi cazuri active de îmbolnăviți cu covid.
Oamenii sunt, pe bună dreptate, disperați pentru că nu înțeleg ce mai vrea Guvernul de la ei. Autoritățile locale comunică prost sau deloc măsurile pe care le iau în Comitetele județene pentru Situații de Urgență. Dar urgența maximă a României a devenit incompetența crasă a celor care ne conduc. Ieri, incompetența lor doar ne condamna la sărăcie. Azi ne condamnă direct la moarte“!
Cătălin Ivan arată că miile de morți care vor reprezenta decontul organizării cu orice preț a alegerilor parlamentare din acest an sunt un preț mult prea cinic și prea crud pentru a aștepta ca PNL și Iohannis să fie sancționați doar la vot.
„Pierderea rușinoasă a alegerilor în 6 Decembrie de către PNL este un preț mult prea mic în comparație cu pierderea de vieți omenești. Azi decontăm în vieți omenești, la Terapie Intensivă, campania pentru alegerile locale și chermezele peneliștilor bucuroși că au câștigat pe ici-colo câte un post de primar. Mâine spitalele noastre nu vor mai putea face față valului de îmbolnăviri și ne vom plânge morții din cauza unor politicieni cinici. Este momentul să spunem STOP mascaradei alegerilor parlamentare organizate pe fondul pandemiei și să ne cerem dreptul la viață!“, încheie Cătălin
