Titus Corlățean, un nou mandat de vicepreședinte al APCE

Preşedintele Comisiei de politică Externă a Senatului, Titus Corlăţean, ales în unanimitate pentru un nou mandat de vicepreşedinte al Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se ocupă cu alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), funcţie pe care a deţinut-o şi pe parcursul anului trecut.

„Potrivit art. 22 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, APCE alege judecătorii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului dintr-o listă de trei candidaţi transmisă Adunării de către statele părţi contractante la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Votul are loc în plenul Adunării, după ce, în prealabil, Comisia pentru alegerea judecătorilor la CEDO a intervievat cei trei candidaţi, le-a examinat curricula vitae şi a emis prin vot o recomandare de susţinere a unuia dintre candidaţi pentru votul ulterior în plen. Recomandarea comisiei este ca regulă generală respectată de parlamentarii europeni care votează în plenul Adunării Parlamentare”, se arată într-un comunicat de presă al Senatului României.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.