Tinerii din România cer respectarea programului de guvernare

Consiliul Tineretului din România, alături de inițiatorii Rezoluției Tinerilor din România, cere membrilor Executivului să respecte asumările cu care au venit în fața Parlamentului. În programul de guvernare, Guvernul a prevăzut „creșterea finanțării alocate pentru susținerea activităților de tineret, (care în Legea bugetului de stat pentru anul 2021 reprezintă echivalentul a un 1 Euro/tânăr/an (de la 0.35 Euro/tânăr/an, în prezent)”.

În acest sens, printre solicitările reprezentanților tinerilor se regăsesc respectarea programului de guvernare, introducerea de programe distincte, cum ar fi demararea procedurilor de cadastru și publicitate imobiliară pentru clădirile administrate de DJST-uri, renovarea sediului secundar al Ministerului Tineretului și Sportului, dezvoltarea investițiilor în infrastructura ministerului și îmbunătățirea digitalizării. Totodată, considerăm că ar trebui prevăzute în buget eventualele proiecte cu finanțare nerambursabilă.

Inițiatorii Rezoluției Tinerilor din România solicită creșterea gradului de digitalizare al substructurilor Ministerului Tineretului și Sportului. Deși pare greu de crezut, instituția care se adresează tinerilor și organizațiilor de tineret și studențești are cea mai precară infrastructură digitală. Acest program de digitalizare ar trebui să asigure transparența în administrația publică, având în vedere că încă există structuri subordonate ale MTS care nu au site-uri oficiale. În același timp, ar fi utilă o platformă de aplicare a proiectelor pentru finanțările nerambursabile, cu precădere în cadrul concursurile naționale sau locale.

În același timp, semnatarii Rezoluției Tinerilor atrag atenția asupra unor neconcordanțe între documentele reieșite în spațiul public din partea decidenților de la nivel național. De exemplu, în partea narativă, pentru Programul Centre de Tineret se prevăd 35 de centre de tineret, în fișa programului apar 36 de centre de tineret, iar în fapt sunt 32 de centre de tineret, potrivit informațiilor publice de pe site. Totodată, în narativ pentru Programul de susținere a activităților de tineret (P2) se prevăd aproximativ 800 de proiecte și aproximativ 50.000 tineri beneficiari. În schimb, în fișa programului se indică 300 de proiecte și 42.000 tineri beneficiari. În narativ pentru Programul de cercetare socială în domeniul tineretului (P3) se prevăd aproximativ 3 cercetări. În schimb, în fișa programului se indică 4 lucrări de cercetare.

 Mai mult, se mai întâmplă un fenomen: acela de a nu respecta bugetul per beneficiar. Astfel, se conturează o dilemă: se raportează puțin, cu riscul de a recunoaște că se ajunge la puțini tineri sau se declară cifra colectată din teritoriu, dar se recunoaște ori calitatea precară a activităților, ori faptul că din teritoriu vin cifre distorsionate (adică, dacă o direcție județeană finanțează 2% din bugetul unui proiect pentru tineri, atunci, la centru, există tendința ca aceasta să declare numărul total al beneficiarilor din acel proiect, deși MTS, practic, nu contribuie pentru toți).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.