Scandalos: Unele alimente ecologice mustesc în chimicale!

Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică cu o activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, a lansat pe 24 ianuarie anul curent Campania naţională de informare şi educare a consumatorilor „Atenție la etichetă!”, cu scopul de a atrage atenţia consumatorilor cu privire la importanţa înţelegerii informaţiilor menţionate de producătorii de produse alimentare pe etichetele acestora. Experţii APC au realizat o analiză a produselor alimentare ecologice pentru a demonta mitul cu privire la faptul că alimentele ecologice nu conţin aditivi alimentari. Din păcate, în unele alimente ecologice s-au identificat un număr mare de E-uri. Prezentăm mai jos doar o parte din alimentele ecologice în compoziţia cărora au identificat aditivi alimentari.

Vă este poftă de un dulce? Ați picat în capcana produselor BIO? Atenţie la prăjitura tiramisu BIO cu 6 E-uri (caragenan, acid lactic, carbonați de sodiu, carbonați de amoniu, gumă de xantan şi gumă arabică).

Vă este poftă de parizer? Atenţie la parizerul BIO cu 4 chimicale, fabricat din carne de porc (67%), carne de vită (9%), apă, slănină, dextroză (un tip de zahăr) și un amestec de condimente, neprecizate. În anul 1998 statul român le-a făcut loc societăţilor comerciale din afara ţării prin abrogarea STAS-urilor din industria alimentară! De exemplu, rețeta de parizer care a fost obligatorie până în anul 1998 conținea: carne de vită calitatea 1 (70%), slănină (30%), boia de ardei, piper, nucșoară și usturoi. Parizerul fabricat după acea rețetă era un produs proaspăt și avea termen de valabilitate 3 zile. Parizerul cu 4 E-uri e considerat produs BIO şi are termen de valabilitate 14 zile!

Vă este poftă de crenvurşti? Crenvurştii vienezi cu carne de porc (65%) şi vită (16%) conţin apă, slănină, sare, amestec de condimente, dextroză şi 4 E-uri (citraţi de sodiu, acid ascorbic, ascorbat de sodiu şi nitrit de sodiu).

Atenţie la laptele ecologic standardizat, omogenizat şi pasteurizat la temperatură înaltă (vitaminele şi enzimele sunt distruse la temperaturi înalte de 70-90 de grade Celsius). Consumatorii nu ştiu să facă diferenţa între un lapte standardizat, fie el şi ecologic, care are un procent fix de grăsime şi care provine de la mai multe ferme, mulsori diferite, chiar şi zile diferite și este supus unor procese tehnologice (standardizare, omogenizare, pasteurizare la temperaturi înalte etc) care distrug structura alimentului, şi cel nestandardizat, aşa cum îl dă vaca, la care procentul de grăsime variază între 3,5% şi 4,2% în funcţie de o serie de factori, cum ar fi temperatura aerului, tipul şi calitatea furajelor etc. Nu uitaţi, vaca nu este un robot care să ne ofere zilnic lapte cu acelaşi procent de grăsime, 3,5% sau 3,8%.

Vinul ecologic trebuie să fie fabricat din struguri ecologici și drojdie. În plus, se aplică o serie de alte restricții, astfel: este interzisă utilizarea acidului sorbic și desulfurarea; nivelul sulfiților din vinul ecologic trebuie să fie inferior echivalentului lor convențional (în funcție de conținutul de zahăr rezidual).

Ce trebuie să ştim despre agricultura ecologică şi produsele agroalimentare ecologice!

„Agricultură ecologică” sau ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică”, este acelaşi sistem de agricultură practicat după reguli stricte.Prin producţia agroalimentară ecologică se urmăreşte obţinerea unor sisteme agricole durabile, menite să asigure protejarea resurselor naturale şi sănătatea consumatorilor.Producţia agroalimentară ecologică se desfăşoară cu respectarea următoarelor cerinţe: respectarea principiilor producţiei ecologice; neutilizarea de fertilizatori şi amelioratori sintetici ai solului, de pesticide, de aditivi alimentari, de substanţe ajutătoare pentru pregătirea furajelor, de produse pentru curăţarea şi dezinfectarea adăpostorilor pentru animale, şi de alte produse cu exceptia celor permise să fie folosite în agricultura ecologică; folosirea de seminţe sau material vegetativ săditor obţinut prin metode de producţie ecologică. Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă promovarea conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor de avantajele consumului de produse ecologice, astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru produse curate a căror calitate este garantată de un sistem de inspecţie şi certificare.Legislaţia acoperă toate etapele producției, prelucrării și distribuției (de la producția primară la depozitare, prelucrare, transport, distribuție și furnizare către consumatorul final). Aceasta înseamnă că toate produsele ecologice din UE respectă norme stricte, de la fermă la consumator.

În ţara noastră, bazele acestui tip de producţie au fost puse în anul 2000 când prin O.U. G. nr. 34 privind produsele agroalimentare ecologice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost desemnat să se ocupe de respectarea prevederilor legale specifice agriculturii ecologice şi de monitorizarea metodelor de producţie ecologice a produselor agroalimentare.

Ministerul Agriculturii are următoarele atribuţii principale în domeniul producţiei agroalimentare ecologice: elaborează Programul naţional privind agricultura ecologică; iniţiază proiecte de acte normative privind agricultura ecologică;  emite şi revizuieşte periodic caietele de sarcini pentru produsele ecologice; elaborează reguli şi norme de control, de certificare şi comercializare a produselor agroalimentare ecologice respectând reglementările organismelor internaţionale;înregistrează şi ţine evidenţa la zi a operatorilor, persoane fizice şi juridice care produc, prepară sau importă/exportă produse agroalimentare; acreditează persoane fizice şi juridice din sectorul public şi privat pentru efectuarea inspecţiei şi a testelor de calitate pentru producţia ecologică;controlează şi supraveghează activitatea organismelor de inspecţie şi certificare acreditate; aprobă Programul de inspecţie şi certificare propus de organismele acreditate;retrage acreditarea organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectă normele şi reglementările adoptate; organizează programe de formare şi pregătire a operatorilor din agricultura ecologică; asigură legătura cu organismele internaţionale specializate în domeniul agriculturii ecologice.

Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice sunt: eliminarea oricărei tehnologii poluante;realizarea structurilor de producţie şi a asolamentelor, în cadrul cărora rolul principal îl deţin rasele, speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate;susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale a solului;integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi produselor din plante;utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea acestora în mai mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile;aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât şi pentru creşterea animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi raselor.

Conversia actualelor sisteme de producţie agroalimentare convenţionale se poate realiza în concordanţă cu standardele ecologice naţionale şi internaţionale, într-o anumită perioadă, specifică pentru fiecare activitate, după cum urmează: 2 ani pentru culturile de câmp anuale;3 ani pentru culturile perene şi plantanţii;2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;12 luni pentru vite pentru carne;6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;12 săptămâni pentru animale de plante;10 săptămâni pentru păsări pentru producţia de ouă sau carne, cumpărate la vârsta de 3 zile;1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.

Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte permanent regulile stabilite în legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică. În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt autorizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 895/2016 pentru aprobarea Regulilor privind organizarea sistemului de inspecţie şi certificare, de aprobare a organismelor de inspecţie şi certificare şi de supraveghere a activităţii organismelor de control. Autorizarea de către M.A.D.R a organismelor de inspecţie şi certificare este precedată, în mod obligatoriu, de acreditarea acestora de către Organismul Naţional de Acreditare (RENAR). În urma controalelor efectuate de organismele de inspecţie şi certificare, operatorii care au respectat regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”.

În etapa de procesare a alimentelor se interzice, în general, folosirea aditivilor alimentari, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză, pentru prepararea alimentelor ecologice, dar există şi derogări în cazul unor alimente.

Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise şi au în vedere oferirea încrederii depline a consumatorilor în produsele ecologice, ca produse obţinute şi certificate în conformitate cu reguli stricte de producţie, procesare, inspecţie şi certificare. Pe eticheta aplicată unui produs ecologic sunt obligatorii următoarele menţiuni: referire la producţia ecologică, siglele, numele şi codul organismului de inspecţie şi certificare care a efectuat inspecţia şi a eliberat certificatul de produs ecologic. Sigla naţională ,,ae”, specifică produselor ecologice, alături de sigla comunitară (frunza verde cu 12 stelute) sunt folosite pentru a completa etichetarea, în scopul identificării de către consumatori a produselor obţinute în conformitate cu metodele de producţie ecologică. Sigla ,,ae”, proprietate a M.A.D.R , garantează că produsul, astfel etichetat, provine din agricultura ecologică şi este certificat de un organism de inspecţie şi certificare aprobat. Dreptul de utilizare a siglei ,,ae” pe produsele, etichetele şi ambalajele produselor ecologice îl au producătorii, procesatorii şi importatorii înregistraţi la M.A.D.R. Consumatorii de produse care poartă sigla naţională,,ae” şi logoul comunitar pot avea încredere că: cel puţin 95% din ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de producţie ecologică şi produsul respectă regulile de producţie ecologică.

Prin urmare, producătorii din agricultura ecologică trebuie să adopte o serie de soluții pentru a menține fertilitatea solului și sănătatea animalelor și a plantelor, cum ar fi: rotirea culturilor; refacerea fertilităţii solului, cultivarea de plante fixatoare de azot și a altor culturi folosite ca  îngrășăminte verzi; utilizarea îngrășămintelor minerale pe bază de azot; reducerea impactului buruienilor și al dăunătorilor, alegerea unor soiuri și rase rezistente și aplicarea unor tehnici care sa încurajeze controlul natural al dăunătorilor; stimularea imunităţii naturale a animalelor; menținerea sănătăţii animalelor prin evitarea suprapopulării.

Crescătorii de animale trebuie, de asemenea, să îndeplinească anumite condiții dacă doresc să își comercializeze produsele ca ecologice. Astfel, trebuie să respecte bunăstarea animalelor și să le hrănească în conformitate cu nevoile lor nutriționale. Animalele crescute neecologic nu pot fi aduse în aceeași fermă decât pentru reproducere, etapă care la rândul său trebuie să respecte anumite norme. Pentru a-și putea comercializa produsele ca ecologice, fermierii trebuie să-și hrănească animalele doar cu hrană ecologică. Hrana pentru animale trebuie să provină în principal de la ferma în care sunt ținute animalele sau de la ferme din aceeași regiune. Este strict interzisă clonarea animalelor și transferul de embrioni. Este interzisă utilizarea stimulatorilor de creștere și a aminoacizilor sintetici. Mamiferele neînțărcate trebuie hrănite cu lapte natural, de preferință matern. Trebuie utilizate metode naturale de reproducere, dar este totuși permisă și însămânțarea artificială. Se pot folosi materii prime neecologice de origine vegetală, animală sau minerală destinate hranei animalelor, aditivi pentru hrana animalelor, anumite produse utilizate în nutriția animalieră și auxiliari tehnologici numai dacă a fost autorizată utilizarea lor în producția ecologică. În privinţa cerinţelor referitoare la bunăstarea animalelor, există o serie de reguli care trebuie respectate, cum ar fi: personalul de îngrijire trebuie să aibă cunoștințele de bază și aptitudinile necesare pentru a răspunde nevoilor de sănătate și bunăstare ale animalelor; trebuie acordată o atenție deosebită condițiilor de adăpostire, practicilor de creștere și densității efectivelor de animale; efectivele trebuie să fie limitate pentru a minimiza suprapășunatul, tasarea solului, eroziunea sau poluarea cauzată de animale sau de împrăștierea dejecțiilor lor; ori de câte ori este posibil, animalele ar trebui să aibă acces la zone în aer liber sau la pășuni; este interzisă priponirea sau izolarea animalelor, cu excepția unor anumite exemplare pentru o perioadă limitată de timp, doar pe motive de siguranță, bunăstare sau medicale; este interzisă utilizarea hormonilor sau a altor substanțe similare, cu excepția cazului în care se administrează ca tratament terapeutic veterinar pentru un anumit animal; dacă animalele sunt bolnave, medicamentele alopatice de uz veterinar, inclusiv antibioticele, pot fi utilizate atunci când este necesar și în condiții stricte. Acest lucru este permis numai atunci când nu este adecvată utilizarea produselor fitoterapeutice, a celor homeopatice și a altor produse; este permisă utilizarea de medicamente veterinare imunologice.

Printre dispozițiile specifice pentru prelucrarea alimentelor ecologice și a hranei ecologice pentru animale se numără: separarea produselor ecologice prelucrate, în timp și spațiu, de cele neecologice; un conținut ecologic de minimum 95 % și condiții stricte pentru restul de 5 %; norme clare care reglementează etichetarea și stabilesc pe ce produse se poate sau nu aplica sigla pentru produse ecologice; limite specifice pentru substanțele care pot fi adăugate în produsele alimentare și hrana pentru animale, precum și o listă limitată de aditivi. Alimentele prelucrate trebuie să aibă la bază în principal ingrediente agricole (nu se iau în considerare adaosul de apă și de sare de bucătărie). Acestea pot conține, de asemenea:preparate din microorganisme și enzime, oligoelemente minerale, aditivi, adjuvanți tehnologici și arome, vitamine, precum și aminoacizi și alți micronutrienți adăugați în produsele alimentare în anumite scopuri nutriționale, dar doar dacă normele privind agricultura ecologică autorizează acest lucru; este interzisă utilizarea de substanțe și tehnici care reconstituie proprietățile pierdute în timpul procesării sau depozitării, care corectează rezultatele neglijenței în timpul procesării sau care pot induce în eroare în orice alt fel în privința adevăratei naturi a acestor produse; ingredientele agricole neecologice pot fi utilizate numai dacă sunt autorizate în anexele la legislație sau dacă au fost autorizate provizoriu de către o țară din UE; autorizați și adjuvanți tehnologici utilizați în producția ecologică.

Pentru ca un aliment importat să fie comercializat ca produs ecologic, trebuie să respecte standarde echivalente cu cele pe care le respectă alimentele produse în UE. De aceea se aplică proceduri pe care toți importatorii trebuie să le urmeze atunci când doresc să comercializeze un aliment ca produs ecologic. Aceste proceduri depind de locul de origine a mărfurilor. Inspecția și certificarea majorității alimentelor ecologice este efectuată de către autoritățile naționale din țara de origine. Acest lucru se datorează faptului că UE a semnat cu aceste țări acorduri pentru importurile de produse ecologice, întrucât standardele și măsurile lor de control au fost evaluate ca fiind echivalente cu cele în vigoare în Uniunea Europeană.

Produsele agroalimentare ecologice îndeplinesc următoarele cerinţe: au fost obţinute prin metode de producţie ecologică;au făcut obiectul inspecţiei pe tot parcursul ciclului de producţie, preparare şi comercializare;au fost produse sau preparate de operatori de produse agroalimentare care au fost supuse controlului de către organismele de inspecţie şi certificare acreditate;sunt ambalate şi transportate la punctul de comercializare în ambalaje închise.

Concluzii: A produce ecologic înseamnă a respecta anumite reguli de exploatare agricolă ecologică. Ele acoperă toate etapele producției ecologice și se bazează pe o serie de principii esențiale, printre care: interzicerea utilizării organismelor modificate genetic (OMG), a radiațiilor ionizante, a îngrășămintelor artificiale, a erbicidelor și a pesticidelor;De asemenea, este interzisă utilizarea hormonilor și este restricționată utilizarea antibioticelor în fermele de creştere a animalelor/păsărilor, care pot fi folosite numai pentru a asigura sănătatea animală, atunci când este necesar. Etichetarea produselor ecologice se face cu respectarea următoarelor reguli: numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată; numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;condiţiile de păstrare; termenul minim de valabilitate; interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice alături de alte produse. Agricultura şi producţia agroalimentară ecologică vor putea contribui la relansarea agriculturii româneşti şi a celorlalte sectoare ale economiei, punând şi bazele unei dezvoltări durabile.

Comisia Europeană a alocat pentru următorii șapte ani 387 de miliarde de euro pentru conversia a 25% din suprafața agricolă a Uniunii Europene din sistem convențional în sistem ecologic. Totodată, a recomandat fermierilor din UE să folosească mai puține pesticide și îngrășăminte pe terenurile destinate agriculturii convenționale. României i s-a alocat din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală suma de 550 milioane euro pentru următorii șapte ani în vederea susținerii agriculturii ecologice, astfel încât 20% din suprafața agricolă a României să fie cultivată în sistem ecologic până în anul 2027.

„Cu privire la atributul ecologic al unui aliment, trebuie să dăm dreptate specialiștilor: caracterul ecologic al producerii unui bun alimentar (materie primă, semifabricat, produs finit) implică acele abordări care ilustrează grija pentru natură: cruțarea resurselor neregenerabile, neepuizarea resurselor în general, grija pentru generațiile viitoare, păstrarea naturaleței activităților umane etc. Firește, aceste deziderate sunt apreciate de toată lumea, dar viața îl obligă pe fiecare să caute maximizarea profitului, a stării de bine, satisfacție sporită și tot așa. Iar când ne cercetăm propriul statut de consumator, constatăm că fiecare ne plictisim de ceea ce avem/consumăm și ne trezim mânați tot timpul de „nevoia de altceva“. Relația dintre ecologic și aditivi nu presupune excluderea aditivilor! Alimentele contemporane au obiectiv nevoie de aditivii de bază (prezentare organoleptică, extensia termenului de păstrare ș.a.)”  Prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE Bucureşti.

„Toţi ceilalţi vă îndeamnă să citiţi eticheta, experţii APC vă ajută să înţelegeţi informaţiile de pe etichetă. Deşi pare simplu a citi o etichetă, foarte mulţi consumatori nu reuşesc să înţeleagă şi să coreleze informaţiile afişate de producători pe acea bucată de hârtie, de cele mai multe ori minusculă, care este cunoscută sub denumirea de etichetă. De asemenea, majoritatea covârşitoare a consumatorilor se uită la lista de ingrediente şi termenul de valabilitate/data limită de consum. Din păcate, sunt foarte puţini consumatorii care înţeleg informaţiile de pe eticheta unui produs alimentar, care cunosc semnificaţia unor certificări/inspecţii realizate de către terţi asupra produsului respectiv, care se uită cu atenţie la declaraţia nutriţională a produsului, la recomandările producătorului cu privire la temperatura de păstrare a alimentului, la timpul în care poate fi consumat după deschiderea ambalajului şi unde poate fi păstrat după desigilarea produsului, la recomandarea de consum/preparare a alimentului. Numai ţinând cont de toate informaţiile afişate pe etichetă putem să beneficiem de calitatea şi avantajele aduse prin consumul acelui aliment.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte Asociaţia Pro Consumatori