Va demisiona Mirel Rădoi după înfrângerea cu Armenia?
Selecţionerul echipei naţionale a României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri seara, la postul Pro X, după înfrângerea cu 2-3 suferită în deplasare cu Armenia, că se gândeşte la demisie, el precizând că va avea o discuţie cu conducerea FRF pentru că poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile la prima reprezentativă.
Întrebat dacă se gândeşte la despărţirea de echipa naţională, Rădoi a răspuns: „Gândul îl am de când s-a terminat partida şi îl am şi acum. Mă încearcă sentimente ciudate, dar vreau să mai treacă o perioadă de timp, pentru că nu e normal. E clar că o să avem o discuţie zilele acestea, pentru că e un semnal de alarmă. Poate cu venirea altui antrenor se pot remedia lucrurile. Le-am explicat (jucătorilor) importanţa meciului, pentru că noi cu o victorie aici am fi fost favoriţi la locul 2. Le-am spus asta şi la pauză, de asta îmi pun mari semne de întrebare de ce nu au putut să reacţioneze. Dacă le transmiteam acest gând după meci jucătorilor aţi fi aflat şi dumneavoastră. Dar nu am nevoie să vină jucătorii să îmi spună să rămân sau să renunţ”.
„În momentul de faţă mi-e greu să mă gândesc ce poate urma dacă noi am reuşit să întoarcem rezultatul şi nu am fost în stare ca naţională cu jucători tehnici să ţinem de balon. Mă încearcă sentimente ciudate, poate ce încerc să discut cu ei nu ajunge clar la urechea lor. Pentru mine e un semnal de alarmă. Dacă echipa nu are personalitate şi atitudine chiar în momentele în care avem nevoie ca echipă va trebui să îmi pun un mare semn de întrebare”, a adăugat Mirel Rădoi.