Maria Grapini a oferit cetățenilor informații utile despre activitatea sa în PE! Eurodeputatul PUSL a obținut, în calitate de raportor, succese pe mai multe dosare importante!
maria.grapini@europarl.europa.eu
Eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a furnizat din nou informații utile românilor despre modul de funcționare al instituțiilor europene, dar și despre activitatea sa în Parlamentul European.
Potrivit eurodeputatului Grapini, conform regulamentului, fiecare europarlamentar trebuie să facă parte din minimum două comisii ale PE. Cu toate acestea, Maria Grapini a decis să facă parte din nu mai puțin de patru comisii.
“Eu mi-am luat patru comisii. Ca să poți să influențezi legiferarea, legislația de acolo, în primul rând, trebuie să faci parte din comisie. Și doi, trebuie să-ți asumi un raport!”, a punctat eurodeputatul PUSL. În context, europarlamentarul umanist și-a exprimat dezamăgirea că PE, care are 705 eurodeputați din 27 de state membre, care este cea mai mare și cea mai democratică instituție, este singurul parlament din lume care nu are drept de inițiativă legislativă.
De altfel, Maria Grapini a explicat că „Guvernul UE”, Comisia Europeană, vine în PE cu propuneri de modificare de directivă, de directivă nouă și de regulament, după care acestea merg la comisiile de resort.
Concret, ca persoană cu o vastă experiență în business, eurodeputatul umanist deține funcția de vicepreședintă a unei comisii extrem de importante, și anume, cea pentru piață internă și protecția consumatorului (IMCO). De asemenea, Maria Grapini face parte și din comisia pentru transport și turism (TRAN). Europarlamentarul român a optat pentru această comisie pentru că, în opinia sa, transportul joacă un rol important în lanțul valoric, în condițiile în care toată cheltuiala generată de transport ajunge, până la urmă, la consumator. Această comisie, care se ocupă și de partea de turism, îi vine „ca o mănușă” Mariei Grapini, cea care a avut în coordonare sectorul de turism, în perioada 2012-2014, când a deținut funcția de ministru delegat pentru IMM-uri și Turism. Mai mult, susține eurodeputatul PUSL, turismul este de competență națională și reprezintă, totodată, o industrie care aduce un important procent în PIB-ul Uniunii Europene.
Interesantă de cheltuirea transparentă a banilor europeni, europarlamentarul Grapini face parte și din comisia pentru control bugetar (CONT). Mai mult, aceasta a fost desemnată de PE să fie raportor pe protecția intereselor financiare ale UE. Raportul său, în care a criticat dur lipsa de transparență a Comisiei Europene în privința cheltuiriii fondurilor, a fost votat în plenul Parlamentului European.
“Am dat, practic, de pământ cu Comisia Europeană. Nu poți să ceri transparență statelor membre în cheltuirea fondurilor și tu, ca și Comisie Europeană, să nu dai dovadă deloc de transparență în privința modului cum ai încheiat contractele cu distribuitorii de vaccinuri anti-Covid și a cheltuirii banilor europeni în pandemie. Deși am spus și asta în raport, acesta a fost votat!”, a mai spus Maria Grapini.
Nu în ultimul rând, europarlamentarul român a optat și pentru comisia libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) pentru că și-a dorit să susțină interesul legitim al României de a adera la Spațiul Schengen.
“Nu este suficient însă să fii în comisie. Trebuie să te și lupți acolo pentru drepturile și interesele românilor. Dacă cetățenii vor intra pe site-ul PE, pe paginile eurodeputaților români, vor vedea că sunt și eurodeputați care au “zero” rapoarte. Deci nu au făcut mai nimic pentru România!”, a mai spus Maria Grapini. ”Ce înseamnă, însă, să fii raportor? Când Comisia Europeană a venit cu o propunere de directivă, cum a venit acum cu cea privind norme comune pentru directiva gazelor și hidrogenului în piața internă, m-am luptat să iau acest raport. Dacă ești raportor, ai avantajul că depui amendamente care au impact pozitiv în țara ta. Mai mult, după aceea, ești și negociator în numele PE cu Consiliul și Comisia Europeană!”, a conchis europarlamentarul.
Succese ale Mariei Grapini pe rapoarte importante
De altfel, 2023 a reprezentat pentru eurodeputatul Grapini un an reușit în privința activității din plenul și comisiile Parlamentului European și nu numai.
De altfel, în calitatea sa de raportor, eurodeputatul Grapini a repurtat succese pe câteva dosare extrem de importante. Concret, în calitatea sa de raportor din partea comisiei pentru Piață Internă (IMCO), asupra directivei referitoare la normele comune pentru piețele interne ale gazelor din surse regenerabile, gazelor naturale și hidrogenului, Maria Grapini, a informat Comisia pentru Piață Internă cu privire la rezultatele trialogului pe marginea acestui important dosar, pentru consumatori și piață internă.
Potrivit eurodeputatului Grapini, în data de 27 noiembrie, a avut loc ultimul trialog pe acest dosar, dată la care s-a ajuns la un acord cu Președinția spaniolă a Consiliului UE.
“În ceea ce privește articolul 25, unde avem competente partajate cu ITRE (Comisia pentru industrie, cercetare și energie), și unde sunt vizați consumatorii vulnerabili și considerați ”săraci” din punct de vedere energetic, consider că, în privința deconectărilor de la gaz ale acestora, în urma unor negocieri indelungate si dificile, am reușit să obținem un rezultat bun deoarece statele membre vor fi obligate să ia măsuri pentru a preveni deconectarea consumatorilor vulnerabili și ”saraci” energetic”, a punctat Maria Grapini, în informarea transmisă colegilor din comisia pentru Piață Internă.
În opinia europarlamentarului umanist, este un mare suces pentru Parlamentul European faptul că grupurile vulnerabile și persoanele afectate de sărăcia energetică vor fi mai bine protejate de întreruperea aprovizionării cu gaze, în viitor. În plus, mai spune Maria Grapini, toți consumatorii vor primi mai multe drepturi și vor fi sprijiniți atunci când vor trece de la furnizarea de gaze fosile la alte gaze alternative. Mai mult, a adăugat eurodeputatul PUSL, în ceea ce privește deconectările în timpul litigiilor, statele membre vor fi obligate să se asigure că furnizorii nu reziliază abuziv contractele și nu deconectează această categorie de consumatori vulnerabili motivând, spre exemplu, că s-ar ocupa de o plângere care face obiectul soluționării extrajudiciare a litigiilor și, ca atare, acest lucru nu va afecta drepturile și obligațiile contractuale ale părților.
Totodată, europarlamentarul umanist a subliniat faptul că toți clienții vor avea dreptul de a schimba furnizorul de gaze, în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, statele membre trebuie sa se asigure că clienții casnici, microîntreprinderile și întreprinderile mici au acces gratuit la cel puțin un instrument care compară ofertele de gaze naturale ale furnizorilor, inclusiv promoțiile acestora.
Mai mult, și raportul eurodeputatului Grapini privind etichetarea fertilizanților a fost votat, în plenul PE, cu un singur vot împotrivă.
Concret, Maria Grapini „a sustinut și s-a luptat” cu toate grupurile politice din Parlamentul European pentru a se menține, în cazul fertizanților, pe lângă eticheta digitală, și eticheta fizică.
“Așadar, micii fermieri sau cetățenii care cumpără fertilizanți nu vor fi obligați să citească o etichetă digitală daca nu doresc sau nu pot acest lucru, ci vor putea citi o etichetă fizică pe ambalajul fertilizantilor! Mă bucur mult că am reușit să conving toate grupurile politice să voteze așa cum am argumentat și indicat eu! Sunt mândră că sunt român și că pot ajuta, prin deciziile și implicarea mea, românii!”, a punctat , după votul din PE, Maria Grapini.
Potrivit europarlamentarului PUSL, motivația acestui vot este clară în sensul în care, mai ales în mediul rural, nu avem implementată digitalizarea aferentă. Maria Grapini a susținut că digitalizarea implică mai întâi costuri, dublate de abilități, pentru o operare doar la nivel digital!
De menționat faptul că europarlamentarul umanist a avut un rol important și în cazul revizuirii Directivei privind tratarea apelor uzate, votată în plenul PE de la Strasbourg. În aceste condiții, Maria Grapini a precizat că revizuirea, după 30 de ani, a Directivei privind tratarea apelor uzate este o necesitate, în contextul asigurării accesului cetățenilor la apă curată!
În calitate de Raportor din partea Parlamentului European, eurodeputatul PUSL, Maria Grapini, membru în grupul S&D, a prezentat, în plenul de la Strasbourg, Raportul privind protecția intereselor financiare ale UE. În context, eurodeputatul Grapini a cerut o mai mare transparența a instituțiilor europene și cheltuirea corectă a banilor cetățenilor!
“După cum știți, raportul privind protecția intereselor financiare ale UE se votează în fiecare an. De la bun început, vreau să mulțumesc Comisiei pentru control bugetar (CONT) care, cu majoritate de voturi, a votat poziția noastră și a „raportorilor din umbră”. Asta nu înseamnă că noi nu am găsit lucruri negative care au fost menționate în acest raport. Spre exemplu, în secțiunea de venituri și cheltuieli, se observă creșterea neregulilor de natură frauduloasă și nefrauduloasă, dar și o creștere a ratei de detectare a acestora!”, a punctat Maria Grapini.
Din păcate, a mai spus europarlamentarul PUSL, Comisia Europeană nu a intervenit, așa cum ar fi trebuit, pentru revizuirea pragului de 10 milioane de euro pentru fraude transnaționale în domeniul TVA, cu scopul de a permite Parchetului European să investigheze aceste cazuri.
De asemenea,eurodeputatul umanist a subliniat necesitatea unei supravegheri mai bune în privința cheltuirii banilor europeni – bani care sunt ai cetățenilor, nu numai în statele membre, ci și în instituțiile europene.