ANPC intervine: TAROM va despăgubi pasagerii afectați de zborurile anulate cu sume între 250 și 600 de euro!
ANPC a anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni. Compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni, iar compensaţiile sunt cuprinse între 250 şi 600 de euro. Reprezentanţii companiei TAROM au anunţat crearea unei adrese de e-mail unde călătorii afectaţi de anularea zborurilor din 8 iulie pot trimite cererile şi documentele pentru a obţine despăgubiri. De asemenea, compania precizează şi care sunt documentele necesare.
Toate cererile se depun AICI