Maria Grapini, invitată de onoare a Liceului Teoretic “Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului. Europarlamentarul S&D le-a vorbit liceenilor despre modul de funcționare și despre organismele de conducere ale UE!
Invitată de onoare a Liceului Teoretic “Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, europarlamentarul Maria Grapini, membru în grupul S&D, a prezentat elevilor, în cadrul proiectului “Școli-ambasador ale Parlamentului European”, modul de funcționare al Uniunii Europene.
Dezbaterea cu tema „Ce face Europa pentru noi!” a reprezentat prilejul așteptat de elevi pentru un dialog intergenerațional despre organismele de conducere ale Uniunii Europene, despre rolul acestora, despre parcursul și provocările responsabilității de europarlamentar, despre democrația parlamentară europeană, dar și despre promovarea înțelegerii drepturilor lor, în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene.
Participarea eurodeputatului Grapini la acest workshop educațional, ca speaker, a oferit elevilor oportunitatea de a afla mai multe despre modul în care pot contribui la dezvoltarea comunității lor, astfel devenind liderii de mâine ai Uniunii Europene.
Întrebările celor prezenți au vizat activitatea doamnei Maria Grapini din Parlamentul European, dar și obiectivele, rezultatele și beneficiile pentru cetățenii europeni, oportunitățile pentru tineri, precum și alte teme extrem de importante pentru elevi cum ar fi modalitățile de combatere a dezinformărilor din online.
În intervenția sa, eurodeputatul Grapini s-a declarat impresionat de tot ce a văzut în cadrul interacțiunii cu elevii și conducerea liceului. De asemenea, Maria Grapini le-a povestit celor prezenți despre decizia, nu ușoară, de a intra în politică și de a se dedica politicilor publice, după 36 de ani de carieră ca femeie de afaceri de succes.
“Am decis, ca un om responsabil în societate, să mă implic în politici publice pentru că dacă vrem să avem o țară mai bună, o societate mai frumoasă și mai primitoare, cu o calitate a vieții mai bună, atunci oamenii care au acumulat experiență trebuie să se implice în politici publice. Trebuie să ieșim din zona de confort, dacă vrem să facem lucruri utile și pentru alții!”, a punctat Maria Grapini.
Precizând că este membru în Parlamentul European din anul 2014, la al treilea mandat, eurodeputatul S&D a tras un semnal de alarmă în privința informațiile false care circulă în special pe plaformele online și nu numai.
Problema este, a mai spus Maria Grapini, ce facem cu această informație falsă, care trebuie combătută eficient.
“PE a votat și există astăzi în funcțiune un Regulament după care trebuie să funcționeze platformele online. Este foarte important ca noi să ne implicăm în eliminarea informațiilor false. Oricâte Regulamente am avea, este crucial să ne implicăm toți și în momentul în care apare o informație falsă – și spun asta la toate școlile, liceele și universitățile la care merg – fiecare dintre cei care știu că au în față o informație falsă trebuie să ia atitudine și să riposteze. Nu doar persoana încriminată trebuie să se apere, ci toți ceilalți trebuie să riposteze pentru a împiedica propagarea acesteia!”, a precizat europarlamentarul Grapini.
De asemenea, Maria Grapini a făcut un apel la asumare și responsabilitate, chiar cu riscul ca persoana care propagă aceste informații false să-i blameze și pe cei care iau atitudine, pentru că nu își dorește ca adevărul să iasă la lumină.
În altă ordine de idei, eurodeputatul a explicat celor prezenți diferențele dintre Consiliul Europei, Consiliul Europen și Consiliul Uniunii Europene, în contextul în care unii jurnaliști și invitați la diferite emisiuni nu cunosc, se pare, modul de organizare și competențele acestor instituții europene.
Programul „Școli-ambasador ale Parlamentului European” (EPAS) își propune să îi familiarizeze pe elevii de liceu și pe cei din școlile profesionale, provenind din medii educaționale, sociale și geografice diferite, cu democrația parlamentară europeană, cu rolul Parlamentului European și cu valorile europene.
De menționat faptul că vizita eurodeputatului Grapini a cuprins turul Liceului Teoretic “Mircea Eliade”, o deplasare la Casa de Cultură din Întorsura Buzăului, dar și întâlniri cu oficialități precum primarul, respectiv, viceprimarul orașului Întorsura Buzăului, Raul Urdă și Silviu Ciprian Popică, primarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbu, și consilieri locali.