Infotripul ANAT, „Redescoperă Oradea și Băile Felix”, realizat în colaborare cu Visit Oradea și Asociația de Promovare Băile Felix, un succes! Oradea și Băile Felix, două destinații de vis în care turiștii se întorc, iar și iar!

Visit Oradea și Asociația de Promovare Băile Felix, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), au organizat o vizită de studiu dedicată promovării destinației turistice Oradea – Băile Felix. Evenimentul a reunit 50 de agenți de turism din întreaga țară, interesați să descopere oferta turistică a orașului și a zonei metropolitane.

Pe parcursul a trei zile, participanții au beneficiat de un program complex de prezentare și explorare a principalelor obiective turistice locale și județene, menit să evidențieze diversitatea și calitatea experiențelor pe care Oradea și împrejurimile le oferă vizitatorilor.

Vizita la Oradea a debutat cu o prezentare susținută de Alexandru Chira, director executiv Visit Oradea, în sala „Traian Moșoiu” din Primăria Oradea. Evenimentul a reunit aproximativ 50 de reprezentanți ai industriei locale de turism, care au avut ocazia să interacționeze direct cu oaspeții veniți din alte regiuni ale țării.

La începutul întâlnirii, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a participat pentru a-i saluta pe cei prezenți. Discuția s-a transformat însă într-un dialog deschis și spontan, generat de interesul participanților pentru proiectele de dezvoltare urbană și turistică ale orașului. Întrebările adresate și conversația care a urmat au evidențiat curiozitatea și aprecierea celor prezenți față de modul în care Oradea se dezvoltă și își valorifică potențialul turistic.

De asemenea, la eveniment, au fost prezenți și reprezentanți ai presei centrale, interesați să documenteze evoluția Oradei, ca destinație turistică tot mai atractivă pe plan național.

Descoperirea orașului și a atracțiilor sale

Programul vizitei a continuat cu activități de cunoaștere și experimentare a ofertei turistice locale, printre care: vizitarea Aqua Park Nymphaea, turul a trei hoteluri importante din Oradea, precum și un tur personalizat al centrului istoric, programat pentru marți, 12 noiembrie, menit să ofere o imagine completă asupra patrimoniului arhitectural și obiectivelor turistice administrate de Primăria Oradea.

Prin această inițiativă, s-a propus întărirea legăturilor cu partenerii din industria de turism și contribuția la consolidarea imaginii Oradei și a stațiunii Băile Felix, ca destinații de referință pe harta turismului românesc.

Obiectivele turistice din Oradea atrag anual sute de mii de turiști

Muzeul Țării Crișurilor oferă o perspectivă aprofundată asupra trecutului regiunii. Expozițiile variate, de la artefacte istorice la opere de artă contemporană, ilustrează evoluția culturală a zonei.

Palatul Baroc, o capodoperă arhitecturală din secolul al XVIII-lea, impresionează prin fațada sa elaborată și ornamentele bogate.

Biserica cu Lună este renumită pentru fațada sa impresionantă și decorațiunile interioare. Este  un punct de atracție atât pentru credincioși, cât și pentru pasionații de artă religioasă și istorie.

Piața Unirii este centrul Oradei. Turiștii pot admira clădiri istorice restaurate, monumente impresionante, și se pot bucura de o atmosferă unică în cafenelele și restaurantele locale.

Bastionul Vechi păstrează farmecul fortificațiilor istorice ale orașului și al epocilor trecute.

Pentru a cunoaște orașul, turiștii pot opta pentru tururi ghidate prin centrul istoric. Reabilitarea Cetății Oradea, construcția Nymphaea Aqua Park, valorificarea patrimoniului arhitectural Art Nouveau și, nu în ultimul rând, crearea de noi spații culturale și expoziționale și festivaluri de neratat (precum festivalul medieval din prima săptămână a lunii iulie) reprezintă alte motive imbatabile de a transforma Oradea într-o destinație turistică de top.

Turismul balnear de la Băile Felix, în creștere de la an la an

Turismul balnear de la Băile Felix se adresează, astăzi, tuturor categoriilor de public, nu doar celor care au nevoie de tratamente pentru afecțiuni grave sau de recuperare.

Profilaxia este marele câștig al spațiilor de wellness și SPA, iar la Băile Felix, apa termominerală permite folosirea piscinelor și a zonelor de aqua park pentru agrement.

Apa de la Băile Felix are efecte terapeutice multiple. Noile boli profesionale cauzate de sedentarismul muncii de birou pot fi prevenite, de la vârste foarte fragede, prin curele cu apă termominerală naturală, iar apa de la Băile Felix, cu proprietăți unice în Europa, este cea mai recomandată, mai ales pentru corporatiști și pentru cei care stau foarte mult pe scaun, la birou. Centrele SPA, ștrandurile în aer liber și piscinele hotelurilor de la Băile Felix pot reprezenta o soluție nu numai pentru turiștii români, pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor secolului XXI.

Gama de hoteluri din Băile Felix, precum complexul President, cu un grad de ocupare anual de aproape 90%, oferă condiții de cazare și demipensiune impecabile. Pentru toate buzunarele. Stațiunea a devenit tot mai vizitată, aleea pietonală din centru stațiunii, lacul cu nuferi, casa de cultură, complet renovată, o bibliotecă la standarde europene, finanțată din fonduri europene, plus o serie de restaurante bine cotate și, nu în ultimul rând, piscinele cu apă termominerală fac dintr-un sejur la Băile Felix o experiență de neuitat.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.