Eurodeputatul Maria Grapini îl pune la punct pe premierul Bolojan: “Impozitează pensiile, dar pensionarii nu au dreptul să direcționeze 3,5% din impozitul pe pensie, către proiecte sociale, așa cum pot face salariații!”

Decizia Guvernului de a interzice pensionarilor dreptul de a redirecționa 3,5% din impozit pentru proiecte sociale a generat revolta eurodeputatului umanist, Maria Grapini.

“O altă dublă măsură aplicată de guvernanți! Impozitează pensiile, dar pensionarii nu au dreptul să direcționeze 3,5% din impozitul pe pensie către proiecte sociale, așa cum pot face salariații! De ce? Pensionarii nu au aceleași drepturi, dacă plătesc impozit? Atunci nu le mai impozitați pensiile!”, a precizat eurodeputatul Grapini.

În calitatea sa de președintă a Fundației „Speranță pentru Voi” (Fundația care realizează proiectul!) și cu sprijinul AFAR (Asociația Femeilor Antreprenor din România), eurodeputatul Maria Grapini s-a implicat total, de-a lungul anilor, inclusiv prin organizarea Balului Speranței sau a unor licitații online, în construcția Centrului pentru Persoane Vârstnice „Fecioara Maria” din Giroc. Un nou demers plin de generozitate, prin care Maria Grapini arată, încă o dată, că respectul și compasiunea față de cei în vârstă sunt mai importante decât orice.

Concret, Fundația “Speranță pentru Voi”, cu ajutorul oamenilor generoși, a reușit să construiască un centru pentru persoane în vârstă. Este vorba despre căminul pentru persoane vârstnice “Fecioara Maria” de la Giroc. Urmează finisajele interioare și dotările pentru darea în folosință. Momentul a fost binecuvântat și de ÎPS Ioan Selejean, Mitropolitul Banatului.

Puteți contribui, astfel, la finalizarea acestui proiect social important, redirecționând până la 20 la sută din impozitul pe profit. În acest fel, fondurile donate vor fi folosite cu responsabiltate, pentru a ajuta persoanele aflate în cea mai mare nevoie.

“Mulțumim ÎPS Ioan pentru că susține acest proiect atât de necesar pentru cei ce nu pot fi îngrijiți acasă! Mulțumim celor care ne-au ajutat sa ajungem la stadiul actual cu construcția. Sperăm că, tot cu ajutorul oamenilor generoși, să putem să-l finalizăm!”, a punctat Maria Grapini.

Donațiile se pot face în contul Fundației Speranță pentru Voi: RO07PIR133701729417001000, Sucursala Mărăști Timișoara.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.