STB renunță la jumătate din directori și scumpește prețurile biletelor de călătorie!
Societatea de transport public a municipiului București a făcut public planul de redresare economică a companiei. Planul, care a fost aprobat de Consiliul de Administrație al STB, conține 12 pași. Printre măsurile prin care compania speră să diminueze pierderile financiare se-numără înjumătățirea numărului de directori și actualizarea tarifelor, „astfel încât să reflecte costurile reale ale serviciului public de transport”.
Datoriile totale ale STB se ridică, în prezent, la 1,6 miliarde de lei.
„STB-ul a ajuns să ne coste cât două municipii Braşov„, spunea, recent, primarul general, Ciprian Ciucu.
Pentru a corecta situația financiară dezastruasă a STB, managementul companiei de transport public a venit cu un set de măsuri care să ducă, pe parcursul acestui an, la diminuarea pierderilor financiare. Acestea au fost votate în Consiliul de Administrație al STB și au fost înaintate spre aprobare edilului.
Iată care sunt cele 12 măsuri aprobate pentru compania de transport:
- Reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%. Se va face o economie de circa 400.000 lei pe lună.
- Reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru anumite categorii de personal, fără afectarea activității de transport. Este vorba despre personalul de conducere și TESA. Sunt exceptați șoferii de autobuze, troleibuze, vatmanii, angajații din depouri și autobaze (personalul de întreținere, maiștri). Impactul financiar este de peste 7,3 de milioane de lei pe lună.
- Stoparea angajărilor și menținerea sistării promovărilor, cu excepția personalului esențial pentru exploatare.
- Diminuarea orelor suplimentare și a orelor consecutive cu 7%. Impactul financiar: 385.000 de lei pe lună.
- Programe de plecări voluntare și reorganizare. Impactul financiar va fi între 7 și 8 milioane de lei pe lună.
- Optimizarea traseelor de acces și retragere.
- Actualizarea tarifelor astfel încât să reflecte realitățile economice și costurile reale ale serviciului public de transport.
- Creșterea gradului de conformare și descurajarea călătoriei fără titlu de transport valabil.
- Reanalizarea politicii de gratuități care să asigure echilibrul între protecția socială și sustenabilitatea financiară a serviciului public.
- Transportul public suplimentar pentru evenimentele publice va fi asigurat exclusiv în baza unor contracte și va fi prestat contracost, valorificarea prin publicitate a liniei turistice.
- Eliminarea cheltuielilor neoportune.
- Eșalonarea datoriilor. Datoria către ANAF se ridică, în prezent, la peste 1,4 milioane de lei.
”Societatea se confruntă cu un deficit de lichidități, cu obligații fiscale foarte mari, care pun presiune pe bugetul local. Implementarea măsurilor va fi realizată cu consultarea partenerilor sociali și cu respectarea cadrului legal.
Situația companiei nu este una ușoară. În ultimele luni am lucrat intens, am analizat mii de variante și am purtat numeroase discuții pentru a identifica soluții complementare care să repună societatea pe picioare și să protejeze pe termen lung locurile de muncă”, a precizat Andrei Dinculescu‑Bighea, directorul general al Societății de Transport București.
Primarul Ciprian Ciucu a anunțat că va analiza propunerile STB, iar dacă va considera că acestea nu sunt suficiente, va veni cu propuneri suplimentare.
