Iohannis și-a făcut bilanțul vizitelor externe
Președintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook un scurt inventar al întrevederilor sale externe din acest an.
Klaus Iohannis şi-a făcut un scurt bilanţ al activităţii sale externe de când a preluat funcţia de preşedinte al României. „Cred că un stat puternic nu este unul izolat, ci unul care se bucură de respectul și încrederea partenerilor, ai cărui reprezentanți comunică și discută permanent cu omologii lor pentru a construi proiecte comune. Am avut privilegiul ca în aceste prime luni de mandat să îi reprezint pe concetățenii mei, din țară și din afara granițelor, în discuțiile cu președinții Franței, Poloniei, Austriei, Italiei, Portugaliei, cu cancelarul Germaniei, cu prim-ministrul Spaniei, cu cel al Marii Britanii și nu numai. Voi continua să am asemenea întrevederi și cu alți lideri din întreaga lume, pentru că vreau ca România să fie percepută pretutindeni pe măsura potențialului său ca stat și pe măsura ambițiilor noastre ca națiune”, e mesajul lui Iohannis, potrivit Romaniatv.net.
Reacţiile cititorilor au fost împărţite. Mulţi i-au urat „succes” în aceste demersuri, dar foarte mulţi au cerut un bilanţ detaliat al primelor opt luni de mandat şi mai multă implicare în treburile interne ale ţării.