Director din Primăria Capitalei, reținut de DNA
Procurorii DNA l-au reţinut, duminică seara, pe directorul Direcţiei economice din Primăria Capitalei, Mircea Constantinescu, în dosarul lui Sorin Oprescu.
Mircea Constantinescu a fost scos din sediul DNA cu cătuşe la mâini şi urcat într-o maşină a anchetatorilor, pentru a fi dus în arest. Întrebat de jurnalişti dacă Sorin Oprescu i-a cerut mită, directorul economic din Primăria Capitalei a spus: „Nu mi s-a cerut niciodată”, relatează Romaniatv.net.
Mircea Constantinescu va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Fostul șofer al primarului Capitalei Sorin Oprescu a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, au declarat surse judiciare. În urma percheziţiilor efectuate în acest dosar au fost reţinuţi şi şefii Centrului Cultural „Palatele Brancovenești”, Florin Supeală și Ruxandra Petroi Avasiloae.
Fostul şofer a fost prezentat, duminică, Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cristian Stanca, zis Grenadă, este acuzat de complicitate la luare de mită, complicitate la dare de mită şi trafic de influenţă.