Partidul Mişcarea Populară predă românilor lecţia de ipocrizie politică
Partidul Mişcarea Populară s-a prezentat din prima zi a înfiinţării sale drept o formaţiune credibilă, formată din oameni noi, care poate oferi o alternativă românilor la guvernarea uselistă. În realitate, toată construcţia politică, regizată de Băsescu, nu reprezintă altceva decât o gaşcă politică avidă să acceadă, cât mai rapid, la Putere şi să îi ofere preşedintelui-jucător imunitatea mult dorită după terminarea celui de-al doilea mandat de preşedinte. De ce nu cred că PMP poate reprezenta o soluţie pentru România? De ce sunt convins că traiectoria PMP va fi una descendentă, iar acest proiect politic va fi un răsunător eşec marca Băsescu? Argumentele vor fi prezentate unul câte unul şi vor fi, în opinia mea, grăitoare în acest sens...
- PMP a fost creat de către Traian Băsescu, ca un vehicul politic a cărei conducere să o preia după ce va părăsi Palatul Cotroceni. Un partid, creat, condus şi girat de Băsescu, un lider politic cu o credibilitate în continuă scădere, nu îi mai poate convinge nici măcar pe propagandiştii, plătiţi cu bani grei, ai regimului băsescian.
- PMP a fost oferit cu largheţe protejatei preşedintelui, Elena Udrea, cea care s-a cocoţat, cu sprijinul aferent, în fruntea unui partid, inundat deja de valul nemulţumirilor unor lideri şi membri marcanţi. Cât timp creezi un partid doar pentru Udrea, care trebuie musai să conducă, nu poţi emite pretenţii că această formaţiune va convinge pe cineva. Interesant este faptul că PMP a fost creat, doar după ce Udrea, a pierdut bătălia pentru şefia PDL!
- PMP este format, într-o proporţie covârşitoare, din foşti pedelişti care nu au putut găsi un loc călduţ în sau alături de noua conducere a PDL. „Oamenii noi” cu care PMP vrea să convingă sunt foşti lideri centrali şi locali ai PDL, unii dintre ei cu dosare penale, care au umilit fără jenă populaţia în regimul de tristă amintire Băsescu-Boc în perioada marii crize financiare. Vorbim de lupi îmbrăcaţi în blană de oaie care urlă isteric pe la diverse televiziuni, făcând, chipurile, opoziţie şi apărând interesele milioanelor de români! Nu fac altceva decât să se umple de ridicol, cât timp credibilitatea lor este zero!
- Alarmant de mulţi lideri locali ai PMP nu au nicio legătură cu filialele, respectiv cu electoratul ale cărui voturi le ţintesc. Îşi fac „veacul” pe la Bucureşti, trecând din an în paşte prin filiale. Politica nu se face prin hotelurile de lux din Capitală, cazinouri sau sindrofii cu băuturi fine, şi printre cetăţenii din filiala pe care o conduci. De altfel, în numeroase cazuri numărul membrilor cu cotizaţii plătite la zi este atât de scăzut, în unele organizaţii, încât pot încăpea în câteva autocare! Din păcate, tot ce contează pentru mulţi dintre aceşti lideri este linguşeala faţă de Udrea şi implicit Băsescu, percepţia celor doi faţă de prestaţia lor fiind infinit mai importantă decât realizările politice efective.
- Mulţi dintre liderii PMP au greşit flagrant previziunile politice. Spre exemplu, la europarlamentare, în mai toate reuniunile pemepiste, se vorbea de un scor electoral de două cifre. În urma acestui rezultat, evident superior PDL, Udrea credea că va fi chemată, rugată chiar, să conducă procesul de unificare al dreptei. Proces pe care îl va finaliza în condiţiile impuse de ea! Realitatea a arătat complet diferit! Scorul obţinut de PMP la euroalegeri a fost jenant, în ciuda tehnicii umflării inutile a muşchilor politici de către conducerea partidului. Şi iată cum PMP a fost exclusă din procesul de unificare al dreptei!
- Obsesia Elenei Udrea în a urma traseul politic al mentorului ei şi anume de a fi aleasă şi nu numită în demnităţi importante este de notorietate. Este adevărat că mulţi dintre „lingăii” din PMP îi susură la ureche rezultatele unor sondaje inventate, în care, chipurile, Udrea este ca şi intrată în turul II. Iar finala prezidenţială va fi o bagateală pentru prezidenţiabilul PMP care îl va spulbera pe Ponta! Cât de naiv poţi să fii să crezi că Udrea va obţine un scor de două cifre şi chiar dacă nu va intra în turul II va impune propriile reguli, iar Iohannis va accepta orice doleanţă a PMP? Să nu ştie Elena Udrea cât de „populară” este în rândul românilor, mai ales în rândul femeilor? Ce scuze vor mai inventa pemepiştii după scorul umilitor pe care Udrea îl va obţine în noiembrie? Udrea rămâne un politician numit în funcţii importante pe criterii cunoscute de toată lumea. Pariul de la prezidenţiale va fi unul grăitor pentru viitorul politic al Elenei Udrea!
- Traian Băsescu va prelua conducerea PMP după prezidenţiale şi o va salva, din nou, pe Udrea, care va rămâne indiscutabil în echipa de conducere. Cât timp Traian Băsescu va avea un cuvânt de spus în politică, Udrea va ocupa un loc călduţ! Dincolo de vorbe goale, iluzii, diversiuni şi noi promisiuni electorale, PMP rămâne un partid creat cu dedicaţie. Cum vor vota românii la prezidenţiale este previzibil. Se pare, însă, că nu şi pentru „marii” strategi ai PMP…
Un editorial de Iulian Badea