Familia Elodiei vrea executarea silită a bunurilor lui Cioacă

Avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, a depus la un executor judecătoresc cerere pentru executarea silită a bunurilor lui Cristian Cioacă în contul daunelor morale pe care fostul poliţist este obligat să le plătească familiei Elodiei prin sentinţa definitivă a Curţii de Apel Piteşti.

Avocata Crina Radu a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax că în cursul zilei de marţi a depus la un executor judecătoresc de pe lângă Curtea de Apel Braşov o cerere de executare silită a bunurilor lui Cristian Cioacă în contul daunelor morale pe care acesta trebuie să le plătească familiei fostei sale soţii.

Crina Radu a precizat că a cerut executarea silită a sumei totale de 250.000 de euro. Din această sumă, 150.000 de euro reprezintă despăgubirile morale pentru mama Elodiei, Emilia Ghinescu, la care se adaugă 100.000 de euro daunele morale stabilite de Curtea de Apel Piteşti pentru fratele Elodiei, Robert Constantin Ghinescu.

Avocata familiei Ghinescu a mai spus că nu a putut cere executarea silită şi pentru suma stabilită de instanţă ca daune morale pentru fiul cuplului Cioacă-Ghinescu, întrucât bunica acesteia, Emilia Ghinescu, nu este reprezentantul legal al copilului.

Potrivit sentinţei Curţii de Apel Piteşti, Cristian Cioacă trebuie să plătească fiului său, Patrick-Matei Cioacă, 130.000 de euro daune morale pentru uciderea mamei sale. „Executorul urmează să afle ce sume, conturi sau sume de bani mai are Cristian Cioacă şi să procedeze conform legii în astfel de situaţii” a spus Cina Radu.

În 18 iunie, poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu şapte ani, pedeapsa fiind mai mică decât cea dată de Tribunalul Argeş, de 22 de ani de închisoare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.