Mazăre: Nicușor Constantinescu, disperat să vină în țară!

Primarul Radu Mazăre a spus, miercuri, că președintele suspendat al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, aflat din primăvară la tratament medical în SUA, este „disperat să vină în țară”, însă nu știe ce decizie să ia de teama de a nu ajunge în spatele gratiilor, informează Agerpres.

„Am vorbit cu Nicu acum vreo trei, patru zile. Tremură carnea pe el să vină în țară. Este disperat, a zis că nu mai poate să stea acolo și m-a întrebat ce să facă. ‘Eu știu Nicule? Ce să-ți spun eu ca să faci?’ El vrea să vină așa, înainte, dar eu ce pot să-l sfătuiesc? Asta este o chestiune mult prea personală, este o decizie …. Dacă vine aici și-l bagă la beci și, Doamne ferește, îl afectează medical? El este disperat să vină în țară”, a afirmat Mazăre, cu ocazia vizitei pe care a făcut-o la Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, acesta prezentându-se săptămânal la respectiva instituție pentru că se află sub control judiciar într-un dosar penal în care este acuzat de luare de mită.

Pe 15 septembrie, magistrații Curții de Apel Constanța au stabilit menținerea celui de al doilea mandat de arestare preventivă emis pe numele lui Nicușor Constantinescu, după judecarea contestației formulate de acesta împotriva măsurii arestării dispuse de judecătorii Tribunalului.

Pe 4 septembrie, Tribunalul Constanța a decis emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Nicușor Constantinescu, de această dată la solicitarea procurorilor DNA Constanța, într-un dosar cu privire la Centrul Militar Zonal, președintele suspendat al CJ fiind acuzat de abuz în serviciu în formă continuată.

Mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile a fost emis cu Constantinescu în lipsă, acesta aflându-se sub tratament medical în SUA pentru că suferă de cancer la prostată.

Conform procurorilor DNA, în dosarul aflat pe rolul Tribunalului București, în care inculpatul Constantinescu Nicușor Daniel a fost trimis în judecată, sub control judiciar, s-a constatat, la data de 12 iunie 2014, că acesta nu se afla în țară, depășind limita teritorială fixată de judecător și nerespectând perioada pentru care a primit încuviințarea de a se afla în afara teritoriului României. Astfel, la solicitarea DNA, instanța de judecată a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive a lui Constantinescu.

În dosarul în care s-a emis acest mandat de arestare preventivă, Nicușor Constantinescu fusese trimis în judecată de procurorii Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obținerea de foloase necuvenite sub forma complicității și 21 de infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu obținerea de foloase.

Potrivit procurorilor, judecătorul delegat din cadrul Tribunalului București a formulat cerere de arestare provizorie a lui Constantinescu, având în vedere propunerea de extrădare din 8 august 2014 emisă în dosarul Tribunalului București, în vederea punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis de judecătorul de cameră preliminară de la instanța respectivă.

Procurorii DNA au precizat că, în eventualitatea extrădării din SUA a lui Nicușor Constantinescu, judecarea acestuia în cauza aflată pe rolul Tribunalului Constanța nu se va putea desfășura decât în condițiile existenței unui mandat de arestare distinct față de cel deja dispus, care să se raporteze la starea de fapt din dosarul trimis Tribunalului Constanța.

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.