Udrea nu vrea ”să lucreze” cu Victor Ponta
Candidatul PMP în alegerile prezidențiale, Elena Udrea, a declarat joi, la Brăila, că în cazul în care va deveni președinte al României, nu va lucra cu Victor Ponta în calitate de premier, informează Agerpres.
”Am văzut că domnul Iohannis spune că poate lucra cu Victor Ponta, am văzut că și doamna Macovei spune că va lucra cu Victor Ponta. Eu nu voi lucra cu Victor Ponta. Nu pentru că nu aș putea, pot să lucrez cu orice om de bună credință și care are o viziune pentru țara aceasta, dar nu am cu cine. Victor Ponta a demonstrat timp de doi ani de zile că nu știe ce înseamnă guvernarea. Pe mine nu mă surprinde. Noi am mai fost colegi în Guvern, când, pentru Victor Ponta, era o pălărie mult prea mare să fie ministru pentru Relația cu Parlamentul, care nu presupunea aproape nimic”, a spus Udrea.
Candidatul PMP la Președinție a mai spus că va „genera o nouă majoritate în Parlament”, cu care „să aducem un guvern competent, de bună credință, nu format din politruci”.
Întrebată cum va proceda pentru schimbarea majorității în Parlament, Elena Udrea a răspuns:”Prin consultări cu liderii partidelor politice reprezentate în parlament, care, în mod cert, dacă sunt responsabili și vor să facă ceva pentru țară, vor veni în spatele unui proiect girat de români. Sunt convinsă că voi găsi suficient de mulți parlamentari care să vrea să susțină această viziune votată de români în noiembrie 2014. Dacă nu pleacă domnul Ponta singur, voi iniția o moțiune de cenzură în Parlament, prin care guvernul Ponta va pica”.