Demisia lui Hrebenciuc, o diversiune pentru proşti!

Marele „sforar” al PSD şi al vieţii politice postdecembriste, Hrebenciuc, a demisionat din Parlament. Ce gest de mare om politic, ce demnitate, ce spirit de sacrificiu politic, nu-i aşa? Hrebenciuc vrea să arate că nu se teme de Justiţie, că este o biată victimă a regimului Băsescu, că procurorii DNA au vrut să îl elimine chiar acum în perioada de final a campaniei electorale! Şi că miza DNA este Ponta, nu el, un biet parlamentar fără funcţii importante! Tupeul lui Hrebenciuc, cel alintat Hrebe de apropiaţi, depăşeşte orice limită. De altfel, acesta s-a crezut, de fiecare dată, mai presus de legile statului român, pe care abil, a încercat să le voteze „cu dedicaţie” către o gaşcă politică sau alta.

În Parlament, lucrurile sunt simple de prea mulţi ani. Ai o problemă? Mergi la Hrebenciuc. El poate rezolva orice! Poate deschide sau închide orice uşă, poate împăca doi duşmani înverşunaţi şi nu în ultimul rând poate manipula după plac, colegi, lideri, partide. Hrebenciuc a ştiut foarte bine un lucru. Fiecare are preţul său. Chiar dacă iniţial acesta refuză să intre în siajul său, se poate găsi, de fiecare dată, o soluţie. Iar el, marele sforar, a găsit-o întotdeauna!

Stenogramele din dosarul retrocedărilor sunt clare. Şi, totuşi, acestea nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Într-un moment de sinceritate guralivul Gigi Becali spunea că Hrebenciuc este mult mai bogat decât el. Avea dreptate, însă, nimeni nu poate aduce dovezi în acest sens, cât timp Hrebenciuc are la mână, spunea un lider PDL, trei sferturi din clasa politică! Şi atunci despre ce vorbim?

Este evident că apariţia pe piaţă a acestui dosar, chiar în campania electorală, ridică serioase semne de întrebare şi face, probabil, parte din ultimele cartuşe folosite în acest război de Traian Băsescu. Asta nu înseamnă că Hrebenciuc este o victimă! Să fim serioşi!

Dacă ar fi ca adevărul să reintre în drepturile sale, la noţiunea trafic de influenţă, în DEX, ar trebui să apară poza lui Hrebenciuc. Cu toate acestea, de prea mulţi ani, Hrebenciuc joacă rolul „regizorului” în politica românească. El oferă, în funcţie de propriile interese, roluri principale şi secundare, roluri pozitive şi negative.

Discuţia în care îi promite lui Şova sprijinul său în cursa pentru preşedinţia PSD arată, în întreaga sa splendoare, duplicitatea lui Hrebenciuc. Sunt mai mult decât convins că acelaşi personaj le-a promis sprijin similar şi lui Dragnea, şi lui Zgonea. Jocul la mai multe capete a fost dus pe culmile perfecţiunii de către Hrebenciuc.

Dosarul retrocedărilor arată foarte clar conexiunile politice care au condus la devalizarea României. „Băieţii deştepţi” din politică le dau clasă celor din energie. Aici la vârful politicii se dau, de 25 de ani, marile tunuri postdecembriste. De ce a fost nevoie ca acest dosar, care pute de la o poştă a corupţie, mită şi trafic de influenţă, să apară abia acum, pentru ca aplaudacii din media ai găştii politice din jurul lui Ponta să cânte, la unison, referenul implicării lui Băsescu în acest caz? Să îl aperi pe Hrebenciuc este sinucigaş chiar şi pentru un jurnalist de doi lei, în condiţiile în care „abilitatea” acestuia de a fenta legea şi de a trage sforile este de notorietate în mediul jurnalistic!

Până la o decizie irevocabilă şi definitivă a justiţiei, Hrebenciuc rămâne nevinovat! Este evident că, şi în cazul său, vom asista la un proces care se va întinde pe suspect de mulţi ani! Până atunci, demisia din Parlament a lui Hrebenciuc este o diversiune menită a-l proteja pe prezidenţiabilul Ponta. De altfel, victoria lui Ponta la alegerile din noiembrie este uriaşa miză a baronilor PSD. O ştie şi Ponta, o ştie şi el şi, din păcate, pentru gaşca pesedistă, tot mai mulţi români!

A venit ziua scadenţei pentru Hrebenciuc? O glumă bună! Hrebenciuc nu se va opri. Din simplul motiv că nu ştie să facă altceva! Şi în consecinţă va continua să facă ceea ce ştie cel mai bine! Să tragă sfori pentru propria căpătuială. Şi influenţă, şi imunitate! Cu Ponta la Cotroceni lucrurile vor (re)intra în normalitate. O „normalitate” atât de dragă lui Hrebenciuc.

Un editorial de Iulian Badea