Năstase critică lipsa de combativitate a PSD față de Băsescu

0

Într-o postare pe blogul său, Adrian Năstase le reproşează foştilor colegi din PSD că nu au reacţionat la afirmaţiile recente ale lui Traian Băsescu faţă de rezultatele mandatelor sale în comparaţie cu perioada 2000-2004, când social-democraţii s-au aflat la putere cu Năstase în funcţia de premier.

Adrian Năstase comentează pe blog afirmaţia lui Traian Băsescu de la Congresul PMP, potrivit căreia doreşte să apere pe viitor realizările mandatelor sale, prin comparaţie cu situaţia României atunci când a devenit preşedinte, în 2004.

„Băsescu simte nevoia să se raporteze negativ la perioada 2001-2004, pentru a pune in valoare ‘realizările’ deceniului său. Îl înţeleg. Ceea ce nu înţeleg însă este lipsa de reacţie a liderilor PSD care par a nu-şi mai aminti faptul că în 2000-2004 tot PSD era la guvernare şi nu realizează că ar fi important pentru forţa partidului să reacţioneze, aducând în spaţiul public argumente şi comparaţii”, scrie Adrian Năstase.

Acesta le oferă celor din PSD şi posibile contraargumente pe care le-ar fi putut folosi împotriva lui Băsescu, anume eşecurile majore ale mandatelor acestuia: eşecul revizuirii Constituţiei; distrugerea credibilităţii Parlamentului şi a partidelor politice prin votul uninominal; incapacitatea de a realiza un minim succes de politică externă (spre exemplu neintrarea în Spaţiul Schengen, programată pentru 2011); împrumuturi externe masive, criză economică, creşterea gradului de sărăcie şi, în general, scăderea puterii de cumpărare; absorbtia a doar 6% din cele 30 de miliarde de Euro ce se cuveneau României, ca fonduri europene nerambursabile, în bugetul 2007-2013; scăderea alocaţiilor pentru armată de la 2% la 1,2%; dezbinare socială, scăderea preocupării pentru performanţă; fuga tinerilor în străinătate, „dezertarea” medicilor şi a altor cadre calificate etc.

„Nu doresc acum să analizez, pe larg, ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, în regimul Băsescu. Departamentele PSD ar fi putut face acest lucru. Poate că îl vor face după şedinţa Consiliului Naţional, din martie”, mai scrie Năstase.

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.