Noi fapte penale, în cârca Elenei Udrea
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale și arestării preventive a Elenei Udrea pentru săvârșirea de noi infracțiuni în dosarul Gala Bute.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Gabriela Udrea, pentru trei infracţiuni de luare de mită, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), informează Mediafax. De asemenea, referatul cauzei a fost trimis şi ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea, pentru cele trei noi fapte de luare de mită.
Cererea a fost formulată în dosarul Gala Bute, în care procurorii fac acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.
DNA a precizat că, ulterior, în această cauză au apărut noi elemente „ce au conturat suspiciunea săvârşirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor”.
„Unele dintre aceste fapte intră în conţinutul infracţiunii de luare de mită pentru care a fost obţinut avizul Camerei Deputaţilor şi completează latura obiectivă a acesteia, iar celelalte fapte întrunesc elementele constitutive a două noi infracţiuni de luare de mită”, arată DNA.
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Gabriela Udrea, pentru trei infracţiuni de luare de mită, în perioada în care era ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
De asemenea, referatul cauzei a fost trimis şi ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea, pentru cele trei noi fapte de luare de mită.
Cererea a fost formulată în dosarul Gala Bute, în care procurorii fac acte de urmărire penală în legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 – 2012.
DNA a precizat că, ulterior, în această cauză au apărut noi elemente „ce au conturat suspiciunea săvârşirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor”.”Unele dintre aceste fapte intră în conţinutul infracţiunii de luare de mită pentru care a fost obţinut avizul Camerei Deputaţilor şi completează latura obiectivă a acesteia, iar celelalte fapte întrunesc elementele constitutive a două noi infracţiuni de luare de mită”, arată DNA.