Descinderi DIICOT la traficanții de migranți

Procurorii DIICOT au efectuat miercuri șapte percheziții domiciliare, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea unei grupări formate din cetățeni români, sirieni, irakieni și bulgari, specializată în trafic de migranți și trecere ilegală a frontierei de stat, pe relația Turcia – Bulgaria – România – Ungaria – state din Europa de Vest.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2013 — 2015, membrii grupării au racolat cetățeni de origine arabă în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat atât din Bulgaria în România, cât și din țara noastră către alte țări din spațiul Uniunii Europene, în schimbul unor importante sume de bani.

Din probele administrate în cauza, rezultă că activitatea infracțională a grupării a fost structurată pe mai multe segmente. Astfel, primul segment avea rolul de a racola migranții, de a-i prelua de pe teritoriul Bulgariei și de a-i introduce ilegal în România, prin zona Giurgiu, urmând ca ulterior să îi transporte până în municipiul București.

Al doilea segment avea rolul de a prelua migranții din locațiile de cazare din București, de a-i transporta până în zona de vest, la frontiera cu Ungaria, unde ulterior se organiza scoaterea ilegală din România. La sediul DIICOT — Structura Centrală vor fi aduse la audieri nouă persoane.

Perchezițiile au fost efectuate împreună ofițeri de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră — Centrul de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei Aeroporturi București — Otopeni — Biroul de Combatere a Migrației Ilegale, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenție „Vlad Țepeș” a Jandarmeriei. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații și Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.