Ducaru și MRU, în cursa pentru șefia SIE

Share:

Klaus Iohannis este aşteptat să facă o nominalizare şi pentru şefia SIE. Există deja nume care sunt date drept favorite pentru postul de director al Serviciului de Informaţii Exeterne, rămas liber după demisia lui Teodor Meleşcanu. 

Iohannis reuşit să-şi impună, în Parlament, propunerea pentru conducerea SRI. Eduard Hellvig a fost instalat la şefia SRI cu un vot covârşitor, fără niciun fel de emoţii.Şeful statului este aşteptat acum să facă nominalizarea şi pentru postul de director al SIE. Potrivit România TV, favoriţii lui Klaus Iohannis pentru şefia SIE sunt SORIN DUCARU, şef al Misiunii Permanente a României pe lângă NATO, şi MIHAI RĂZVAN UNGUREANU, senator, consilier personal al preşedintelui.Postul de director al SIE a rămas vacant după demisia lui Teodor Meleşcanu care a decis să intre în competiţia prezidenţială. Conducerea Serviciului este asigurată de adjunctul Silviu Predoiu. 

Sorin Ducaru este diplomat de cariera, care a activat ca reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite (ONU) – New York (2000-2001), ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii (2001-2006) și reprezentant permanent al României la NATO (din 2006).

În mai 2013 a fost desemnat asistent al secretarului general NATO de către Titus Corlățean.

Sorin Ducaru a fost angajat începând din anul 1993 în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ocupând pe rând diverse funcții în cadrul echipei Direcției de Planificare Politică pe probleme de integrare Euro-Atlantică, consilier al ministrului, director al Cabinetului Ministrului, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și director al Direcției NATO și Probleme Strategice.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.