Ponta respinge categoric o viitoare colaborare cu Băsescu

0

Premierul Victor Ponta a respins, duminică, la România TV, ideea unei viitoare colaborări cu Traian Băsescu. Pe de altă parte, Ponta a precizat că miercuri se va prezenta în faţa instanţei pentru a fi audiat la următorul termen din dosarul Referendumului.

Întrebat dacă va colabora cu Traian Băsescu, Victor Ponta a negat răspicat o colaborare cu acesta: „Nu. Vi se pare clar şi neşovăitor răspunsul?”. „Ultima dată cînd am avut între ghilimele plăcerea să-l văd pe Băsescu a fost la CSAT din noiembrie. De atunci nu-i simt lipsa, nu l-am văzut, nu ne-am auzit şi nici n-avem ce dezbate împreună”, a adăugat premierul.

În ceea ce privește dosarul de șantaj al Gabrielei Firea, Ponta a spus că nu știe decât că în orice cauză penală unde se cer documente, le-a pus la dispoziție.”Nu vreau să uitați că, de exemplu, faimosul dosar Microsoft a pornit tocmai de la sesizarea Corpului de control al prim-ministrului, de la documentele pe care noi le-am avut și pe care sigur, după aceea, Parchetul, prin mijloacele sale legale, le-a dezvoltat. Deci orice fel de documente sunt cerute la orice instituție publică se pun la dispoziție”, a spus Ponta.

Victor Ponta a mai anunţat că miercuri se va prezenta în faţa instanţei pentru a fi audiat la următorul termen din dosarul Referendumului şi că va explica faptul că, bazat pe informaţiile avute ca lider de partid şi premier, nu a făcut nimeni în 2012 vreo schemă de fraudare.

„Voi spune adevărul şi numai adevărul. Şi anume că din toate cunoştinţele pe care le-am avut ca lider PSD şi premier nu a făcut nimeni vreo schemă de fraudare şi chiar au venit 7 miloane de români pentru suspendarea lui Băsescu. Este o poveste pe care nu trebuia să o redeschidem, dar vorbim de responsabilităţi penale şi voi spune doar adevărul”, a adăugat Ponta.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.