Schimb de replici Ponta-Kovesi la bilanțul MAI
După ce procurorul-şef al DNA, Codruţa Kövesi, i-a avertizat pe poliţişti, la bilanţul MAI pe 2014, să se ferească de legăturile cu mediul politic, prim-ministrul Victor Ponta a spus că, în calitate de politician, îşi doreşte să colaboreze cu toate instituţiile statului pentru a putea să remedieze problemele ce apar în funcţionarea acestora.
„Chiar dacă sunt politician, prin definiţie ceva rău, am lucrat îndeaproape şi vom lucra în continuare să îndreptăm aceste lucruri (problemele din Ministerul de Interne – n. red.), aşa cum am lucrat cu SRI şi SIE ca să aibă condiţiile necesare în zona legală, cum lucrăm cu Parchetele – DNA, DIICOT – ca să aibă şi bugetele şi condiţiile necesare, cum lucrăm cu toţi oamenii cinstiţi din această ţară ce vor să facă ceva pentru ea. Vom lucra în continuare şi cred că este în avantajul oamenilor cinstiţi dacă punem eforturile împreună”, a declarat Victor Ponta în cadrul discursului său de la bilanţul pe anul 2014 al Ministerului de Interne.
Laura Codruţa Kovesi, şeful DNA, a declarat luni, la reuniunea de la MAI în care a fost prezentat raportul ministerului pe 2014, că a crescut numărul de cazuri de corupţie în rândul angajaţilor cu funcţii de conducere din cele două instituţii, una dintre vulnerabilităţi fiind „legăturile care există între angajaţi ai MAI si politicieni locali si oameni de afaceri”. Kovesi a participat luni, alături de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Victor Ponta, la prezentarea raportului MAI pe 2014.
Kovesi a apreciat activitatea poliţiştilor din cadrul DNA, spunând că, fără sprijinul acestora, procurorii nu ar fi reuşit să obţină rezultatele înregistrate anul trecut. „Cred ca este important sa spun ca suntem institutii care au interese comune si trebuie sa ne asiguram ca avem incredere unii in altii”, a spus Kovesi.