Tupeu: Deputații vor, din nou, superimunitate!

Propunerile venite de la Ministerul Public vizează articolul 195, cel care vizează procedura parlamentară în ceea ce priveşte cererile procurorilor de reţinere, percheziţionare sau arestare a deputaţilor. Astfel, solicitării procurorilor trebuie să i se anexeze „motive concrete şi temeinice” ale arestării, iar Ministerul de Justiţie trebuie să ofere comisiei toate documentele suplimentare care i se cer. De asemenea, raportul comisiei care trebuie supus votului plenului şi pe baza căruia se aprobă sau nu cererea Parchetului trebuie să facă „referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate”, relatează Romaniatv.net.

„S-a întâlnit comitetul liderilor, au spus ‘Ăsta e Regulamentul’ şi l-au transmis comisiei de Regulament şi acum se spune că a fost decizia comisiei. Este o minciună şi un fals. Ca secretar al comisiei, eu nu am semnat raportul. În comisie, am discutat o oră şi când am văzut că nu ne înţelegem, ne-am ridicat şi am plecat, iar raportul fost semnat de preşedintele comisiei, Gheorghe Emacu (PSD) ce l-a transmis apoi Biroului Permanent”, a declarat Gheorghe Tinel pentru RomaniaTV.net.

Nemulţumirile liberalului vizează şi aspecte legate de prevederile proiectului în ceea ce priveşte dezbaterile din plen şi înlocuirea preşedintelui Camerei. „Nu pot fi de acord ca preşedintele Camerei să poată fi schimbat doar la propunerea grupului parlamentar din care provine”, a mai spus Tinel.

Potrivit „Gândul„, proiectul de regulament modifică substanţial procedura de arestare preventivă a unui deputat, prevăzută în articolul 195. După alineatul 1 se introduce două noi alineate. Primul stiupulează că „cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a deputatului se adresează de către ministrul Justiţiei preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a fi supusă aprobării plenului Camerei, în temeiul art.72 din Constituţia României republicată. Cererea trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei.”

Al doilea alineat deschide posibilitatea prelungirii procedurii şi dă posibilitatea comisiei juridice a Camerei să se pronunţe pe fondul dosarului deputatului vizat de solicitarea procurorilor: „Preşedintele Camerei Deputaţilor aduce de îndată cererea la cunoştinţa Biroului Permanent, care o trimite Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, pentru a întocmi un raport în termen de cel mult 3 zile. Ministrul justiţiei va înainta toate documentele pe care aceasta le solicită. În cazul în care sunt necesare probe şi informaţii suplimentare de la Ministerul Justiţiei, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi va solicita Biroului Permanent prelungirea termenului pentru depunerea raportului cu cel mult 2 zile. Raportul comisiei va face referiri punctuale la motivele concrete, legale şi temeinice invocate. Raportul comisiei se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi.”

Nu este prima tentativă a parlamentarilor de a-şi crea o superimunitate în faţa legii. În 2013, când erau în curs de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor, parlamentarii şi-au introdus aceleaşi prevederi care îi protejează în faţa Justiţiei.

„Cererea ministrului justiţiei trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către parchet, care stau la baza motivelor invocate”, aşa suna modificarea făcută în ianuarie 2013.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a criticat aceste modificări, declarându-le neconstituţionale. Prin decizia 319/2013, CCR a susţinut că astfel se induce „concluzia că Senatul sau Camera Deputaţilor se pot pronunţa asupra calificării juridice a faptei imputate sau asupra temeiniciei acesteia”. Cu alte cuvinte, sintagma „motivele concrete şi temeinice” ar da noi atribuţii parlamentarilor, atribuţii pe care le au doar magistraţii.

Redăm mai jos paragrafe din decizia Curţii Constituţionale:

” În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că sintagma „indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei” cuprinsă în art.24 alin.(1) din lege conduce la concluzia că Senatul sau Camera Deputaţilor se poate pronunţa asupra calificării juridice a faptei imputate sau asupra temeiniciei acesteia.

Referirile exprese la „motivele concrete şi temeinice” extrapolează aspectele legate de admisibilitatea, administrarea şi chiar aprecierea probelor, atribute exclusive ale magistratului, de la puterea judecătorească la reprezentanţii puterii legislative. Aceasta întrucât temeinicia, precum şi caracterul concret al motivelor nu pot fi stabilite în afara cadrului trasat de legalitatea, pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor. Se apreciază că, în acest fel, în etapa încuviinţării reţinerii, arestării sau percheziţiei, competenţa plenului fiecărei Camere va exceda unei simple evaluări sau aprecieri legate de seriozitatea şi lipsa arbitrariului la luarea măsurilor respective şi va putea produce consecinţe directe şi indirecte pe terenul asigurării intereselor urmăririi penale sau al judecăţii.

Altfel spus, interpretarea dispoziţiilor legale menţionate, în sensul că Parlamentul, prin Camerele sale, precum şi comisia parlamentară care are în competenţă analizarea situaţiilor privind imunitatea examinează sub aspectul motivelor concrete, legale şi temeinice cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui deputat sau senator ori cererea de începere a urmăririi penale a unui membru al Guvernului care are şi calitatea de deputat sau senator, contravin principiului separaţiei puterilor în stat, întrucât o asemenea atribuţie este cu totul străină statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor celor două Camere ale Parlamentului şi conduce la încălcarea rolului puterii judecătoreşti.

Prin obligativitatea indicării în cerere sau în sesizare a motivelor concrete, legale şi temeinice pentru care se justifică o anumită măsură sau începerea urmăririi penale, se poate naşte convingerea că Parlamentul, prin Camera competentă, ar urma să judece faptele penale imputate unui deputat sau senator ori unui membru al Guvernului. Or, art.126 alin.(1) din Constituţia României stabileşte fără echivoc că justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti, singurele în măsură să asigure o justiţie unică, imparţială şi egală, astfel cum prevede art.124 alin.(2) din Constituţie. Camerele nu au atribuţii constituţionale de a se pronunţa asupra calificării juridice sau a temeiniciei imputaţiei, întrucât ar echivala cu încălcarea competenţei şi independenţei puterii judecătoreşti”.