Iohannis, îngrijorat de schimbarea „pe șest” a conducerii ICR

Share:

Președintele Klaus Iohannis s-a declarat îngrijorat, marți, de faptul că la Institutul Cultural Român (ICR) conducerea este schimbată „pe șest”, arătând că această instituție trebuie scoasă din zona trocurilor politice. Senatul l-a ales, prin vot, pe candidatul PSD-PLC, Radu Boroianu, în funcţia de şef al ICR, în defavoarea candidatului PNL, Iulian Tănase.

Radu Boroianu a fost desemnat, marți, prin vot, de plenul Senatului în funcția de președinte al Institutului Cultural Român, acesta fiind propus de grupurile senatoriale ale PSD și PLC.”ICR este o instituție care ține de ceea ce numim diplomație publică. Este o instituție creată pentru a duce imaginea pozitivă a României mai departe, pentru a arăta unei lumi întregi care este valoarea enormă a culturii românești, care sunt valorile noastre și care sunt credințele noastre”, a spus președintele Iohannis la o întâlnire cu studenții români din Italia, scrie Agerpres.
Șeful statului a precizat că „toate acestea nu se fac ușor, ci cu oameni dăruiți și cu proiecte bine gândite, îndrăznețe și vizibile”. „Din acest motiv, ceea ce se întâmplă în aceste zile la ICR, unde tocmai se schimbă pe șest conducerea, mă îngrijorează. Eu cred că ar fi nevoie de o dezbatere publică pentru a reuși împreună să vedem ce dorim de fapt de la ICR, cum vrem să restructurăm institutul să-l facem performant în sensul menționat. Este nevoie de profesioniști, de oameni care știu cum se construiește un proiect cultural, ce înseamnă managementul cultural în secolul XXI”, a subliniat Klaus Iohannis.

El a arătat că, „după ce știm aceste lucruri, poate reușim să scoatem ICR din zona trocurilor politice și să-l introducem în zona diplomației publice”. Cu întâlnirea avută cu studenți români bursieri, șeful statului încheie vizita oficială în Italia.

Radu Boroianu a obținut, la votul secret cu buletine, 64 de voturi pentru și 49 împotrivă.  Contracandidatul său pentru această funcție — Iulian Tănase, propus de grupul PNL — a întrunit 49 de voturi pentru și 64 împotrivă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.