Băsescu îl cataloghează pe Ponta drept ”veșnicul urechist”

0

Fostul președinte Traian Băsescu a lansat un nou atac la adresa premierului Victor Ponta,  într-o postare pe contul personal de Facebook.

”VVPonta ameninţă public Ministerul Justiţiei că va da afară tot personalul dacă, pînă la următoarea şedinţă de guvern, nu-i prezintă soluţii pentru limitarea exporturilor de masă lemnoasă neprelucrată. Nu face asta, că o să le plăteşti salariile. Dacă Ponta şi trîmbiţele propagandei lui vor să nu fie ridicoli şi să nu fie căpăciţi peste ceafă de Comisia Europeană, nu au a se atinge de libera circulaţie a mărfurilor, care este una din libertăţile fundamentale ale Uniunii Europene”, a scris fostul președinte pe contul personal de Facebook.

”Ce poate face guvernul este să elaboreze urgent un program de protejare şi salvare de la exploatare iraţională a pădurilor ca resursă naturală. Vă asigur că nimeni în UE nu va protesta în faţa unui program de utilizare prudentă şi raţională a pădurilor în România, dar oricine va protesta în faţa unui program de îngrădire a liberei circulaţii a mărfurilor, fie această marfă şi buşteni sau cherestea”, continuă Traian Băsescu.

”Deci, Ponta dragă, dacă vrei să faci un bine minimal ţării, citeşte şi tu Tratatul de la Lisabona – la care eu am lucrat timp de trei ani şi pe care l-am semnat, iar Parlamentul României l-a ratificat – şi vezi că articolul care te ajută în găsirea soluţiei se află la capitolul mediu şi are numărul 191 . Concluzie: nu îngrădirea liberei circulaţii a mărfurilor este soluţia, ci lansarea imediată a unui program de utilizare prudentă şi raţională a pădurii care să fie aprobat prin lege în regim de urgenţă. Prin acest program poţi limita drastic tăierile de pădure”, i-a transmis Băsescu premierului.

În finalul postării, Traian Băsescu îl ironizează pe Victor Ponta, dar nu-l uită nici pe Klaus Iohannis: ”Văd că altfel ai rămas cu aceleaşi probleme din vremea MTO, adică nu citeşti şi faci politica naţională după ureche.  Cu siguranţă şi domnului Iohannis i-ar prinde bine citirea Tratatului de la Lisabona. I se mai spune şi TUE şi l-ar ajuta în dialogul cu domnul Ponta, veşnicul urechist”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.