Medicii infirmă zvonurile. Cotabiță nu poate să vorbească!

0

Gabriel Cotabiţă, internat la Spitalul Floreasca după ce a fost găsit inconştient pe podeaua unei săli de fitness, este în comă, dar a făcut ceva paşi spre revenire. Din păcate, potrivit unor surse medicale, veştile nu sunt atât de bune cum s-a vehiculat: artistul nu a vorbit, dar reacţionează la stimuli.

Familia şi prietenii aşteaptă cu sufletul la gură o veste îmbucurătoare, cât de mică, cu privire la evoluţia stării de sănătate a artistului. Zilele trecute, au apărut zvonuri că Gabriel Cotabiţă a strigat numele uneia dintre fiicele sale şi s-a plâns de dureri. Din păcate, surse medicale de la Spitalul Floreasca au declarat, pentru „ziarulring.ro„, că „acest lucru este imposibil atâta vreme cât pacientul are traheostomă şi este pe ventilaţie mecanică”.

O schimbare a apărut însă în starea artistului: are reflexe neurologice. Potrivit unor surse medicale, Cotabiţă „îşi mişcă mâinile şi picioarele şi are ochii deschişi, aţintiţi spre tavan, însă nu clipeşte, nu reacţionează, nu priveşte. Pe moment, nu reacţionează nici când cei din jur vorbesc cu el”. Referitor la toate aceste afirmaţii, un renumit medic ne-a spus: „Deschiderea ochilor fără a clipi şi privitul într-un punct fix se numeşte, în termeni medicali, plafonarea globilor oculari. Nu înseamnă nimic dacă pacientul dă ochii peste cap când creierul e făcut zob. Hematomul subdural sau alte chestiuni au în simptomatologie plafonarea globilor oculari. Faptul că are reflexe înseamnă că nu e decerebrat, adică are activitate cerebrală, dar nu se ştie cât de complexă. Răspunde la un stimul şi atât. Respiraţia şi circulaţia sunt funcţii elementare la nivel de bulb cerebral, dar la nivel de cortex, de scoarţă cerebrală, nu se ştie ce e acolo.”

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.