Piața monetară din România, influențată de situația din Grecia!

0

Votul de duminică al grecilor are consecinţe importante, inclusiv pentru România. Conducerea BNR atrage atenţia că există pericolul ca piaţa monetară din România să fie influenţată de evoluţia situaţiei din Grecia. 

Colapsul economic al Greciei îi face pe investitori să se ferească de statele mai vulnerabile şi să se îndrepte spre monede şi valori considerate sigure.Leul ar putea pierde din valoare, iar statul ar putea plăti dobânzi mai mari la împrumuturi.

Situaţia din Grecia influenţează cursul de schimb al leului, dar mişcările vor fi atât în sus, cât şi în jos, spun reprezentanţii Băncii Naţionale. Aceştia dau asigurări că băncile din România cu capital elen sunt solide şi că nu sunt afectate de problemele băncilor-mamă din Grecia.

„Nu suntem noi în centrul acestor probleme care au apărut în zona euro şi Grecia, evident, însă, că suntem afectaţi. Lucrurile sunt într-o anumită legătură. Putem să avem o zi de depreciere, apoi altă zi cu tendinţă inversă, am vazut şi saptămâna trecută. Daca mama e bolnavă, nu înseamna că şi copiii sunt bolnavi. Cam aşa s-ar traduce relaţia pe care băncile din Grecia o au cu bancile româneşti cu capital grecesc”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, pentru România TV.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.