Iohannis laudă guvernarea Ponta în presa străină

Share:

Preşedintele Klaus Iohannis a acordat un interviu publicaţiei în limba engleză The European Times.

În cadrul interviului, preşedintele laudă rezultatele economice înregistrate în ultimii ani, scăderea taxelor, precum şi preia viziunea Guvernului privind resursele energetice, relatează Romaniatv.net.

„În ultimii ani, România a reuşit să atingă a stabilitate macroeconomică necesară pentru ca interesul investitorilor străini să crească. Avem argumente puternice pentru a afirma că România are un climat economic favorabil. Pot să menţionez, de exemplu, creşterea economică de peste 4% în primul trimestru al anului 2015 şi previziunile economice promiţătoare pentru următorii ani. Investiţiile străine în România au luat un avânt în prima parte a acestui an. Deci putem vedea că mediul economic din România începe să îndeplinească aşteptările investitorilor străini.

Dar economia României are şi alte beneficii, pe lângă stabiitatea macroeconomică şi nivelul relativ redus al taxării. Avem o forţă de muncă bine pregătită şi un potenţial remarcabil al resurselor naturale. Pentru că suntem o economie în dezvoltare, multe sectoare ale economiei locale oferă investitorilor oportunităţi comerciale ample: de la energie la infrastructură, de la agricultură la turism. Există oportunităţi de investiţii şi afaceri peste tot. De exemplu, energia poate şi trebuie să devină un vector constant al competitivităţii noastre economice. Prin investiţii constante şi un mediu competitiv, România are potenţialul de a deveni un important jucător regional.

Exporturile României au progresat în ultimii ani, în special pe piaţa Uniunii Europene, spre care se îndreaptă aproape trei sferturi din exporturile României. Acest lucru reprezintă un indicator al aprecierii faţă de produsele româneşti pe pieţele europene” afirmă președintele în cadrul interviului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.