Concurență acerbă pentru INM și intrarea în magistratură

0

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) informează că peste 3.200 de candidați s-au înscris pentru admiterea la Institutul Național al Magistraturii (INM) și aproape 900 pentru admiterea în magistratură, prima probă a celor două concursuri urmând să aibă loc în 30 august.

Potrivit calendarului de desfășurare a celor două concursuri, prima etapă, care se va desfășura în 30 august, constă în proba eliminatorie tip grilă de verificare a cunoștințelor juridice la materiile: drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal.

CSM precizează într-un comunicat transmis joi Agerpres că la concursul de admitere la INM s-au înscris 3.297 de candidați, dintre care 3.267 îndeplinesc condițiile pentru a participa la prima probă. Concursul se organizează pentru ocuparea unui număr de 140 de locuri de auditori de justiție, din care 70 de locuri sunt alocate pentru funcția de judecător și 70 de locuri pentru cea de procuror.

Probă eliminatorie se va desfășura la Universitatea „Nicolae Titulescu”, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” și Universitatea „Titu Maiorescu” din București, conform programului de desfășurare a primei etape a concursului de admitere la INM publicat pe site-urile CSM și INM — www.csm1909.ro și www.inm-lex.ro.

La concursul de admitere în magistratură s-au înscris 893 de candidați, dintre care 852 îndeplinesc condițiile pentru a participa la prima probă. Concursul se organizează pentru ocuparea unui număr de 28 de posturi de judecător în cadrul judecătoriilor și a 25 de posturi de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii.

Probă eliminatorie se va desfășura la sediul Universității „Nicolae Titulescu” din București, conform programului de desfășurare a primei etape a concursului de admitere în magistratură publicat pe site-urile CSM și INM.

CSM menționează că pentru desfășurarea în bune condiții a celor două concursuri și înlăturarea oricăror suspiciuni de fraudă, au fost instituite măsuri de securitate adecvate.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.