Germania anchetează un nou caz de spionaj american
Autorităţile germane au lansat o anchetă cu privire la un nou presupus caz de spionaj din partea Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA), dezvăluie săptămânalul Der Spiegel.
Der Spiegel face această dezvăluire după ce autorităţile au abandonat în iunie – din lipsă de probe – o anchetă cu privire la o presupusă interceptare de către americani a telefonului mobil al cancelarului german Angela Merkel, notează Mediafax.
Relaţiile germano-americane au fost puternic afectate după ce fostul consultant NSA şi CIA Edward Snowden, la acea vreme fugar, a dezvăluit amploarea supravegherii americane în întreaga lume, în 2013.
Această ultimă anchetă a procurorilor federali germani vizează autori necunoscuţi pentru „activităţi de spionaj”, precizează publicaţia.
Potrivit Der Spiegel, în centrul anchetei se află laptopul personal al unui şef de departament din cadrul Cancelariei, pe care ar fi fost instalat un virus de spionaj cunoscut sub numele „Regin”.
„Putem confirma că există o anchetă” cu privire la un „malware” cunoscut sub numele de Regin, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al procuraturii federale, refuzând să confirme alte detalii din articolul Der Spiegel.
Revista scrie, citând specialişti, că „nu există nicio îndoială” că Regin poate avea legătură cu NSA sau cu Agenţia britanică GCHQ care, porivit unor documente dezvăluite de către Snowden, a colaborat strâns cu cea americană, inclusiv în interceptarea unor convorbiri telefonice şi e-mailuri germane.
Dezvăluirile lui Snowden cu privire la spionajul practicat de americani împotriva multor guverne europene a provocat un val de furie în Germania, sensibilă la astfel de cazuri din cauza spionării masive a cetăţenilor de către stat, prin fosta poliţie secretă Stasi, în fosta Republică Democrată Germană (RDG), unde a crescut Merkel.