A fost identificat ultimul decedat din Club Colectiv

0

Penultimul corp neînsuflețit adus la IML, impersonal numerotat cu 31, a fost identificat la începutul săptămânii de prietenii victimei. Costel Carlicean nu mai are familie, deși poate că există vreo rudă îndepărtată despre care prietenii nu știu nimic. Acum ei s-au mobilizat să îi asigure o înmormântare decentă celui căruia toată lumea îi spunea Stich. 

Prietenii lui sunt încă împietriți, scrie ziarulring.ro. Au trecut printr-o experiență înfiorătoare, au identificat rămășițele, puținele rămășițe rămase din Stich. Îl cunoșteau din cartier, în zona Calea Moșilor, se întâlneau din când în când în bărulețul din zonă, la o bere. Era discret, de bun simț, tăcut.

„Miercuri seară am stat cu toții și ne-am hotărât ce să facem. Nimeni nu știe dacă Costel (44 de ani) mai are vreo rudă. Asta complică lucrurile, corpul trebuie să rămână mult mai mult timp la INML. Va fi înmormântat de prieteni. Mulți prieteni.”, a spus Cosmin Dragomir, prieten cu victima.

A căutat ore în șir un copil pierdut

O spune una din prietenele de zeci de ani ai defunctului. „Nu pot să nu-mi aduc aminte de …OMUL…. Stish (Costică), acel OM care în urmă cu mulți ani… să fie 19…a simțit în mine disperarea unei mame când își pierde copilul… fără să-l rog, sau să-i spun ceva, s-a înverșunat în căutarea copilului de numai trei anișori… găsindu-l după vreo 3 ore, în siguranță, la secția de poliție… așa un OM era Stish… voluntar,… tăcut în ce facea,… discret… ciudat pot spune, cu o viață nu tocmai blândă cu el, un adolescent crescut fără tată, fără suport, cu mama bolnavă, mamă care a obosit mult prea devreme, stingându-se în urmă cu doi ani… OMUL Stish rămas singur, fără urmă de familie, rădăcini, a încercat să lupte, dar pentru el lupta s-a rezumat la a fi OM de azi pe mâine… La Colectiv a făcut la fel… s-a lasat pe el deoparte, gândind-se că de fiecare dată la suferința altora… a salvat oameni,… e un erou… dar prietenii, singura lui familie dealtfel… au pierdut un prieten,un OM …de unde vorba… „lume multa…OAMENI puțini” și-mi permit să adaug… din ce în ce mai puțini… Drum lin spre steaua ta, Stish”, a scris Alina pe facebook. Om scrie și pe cartea lui de vizită.

Neavând rude situația se complică

Cei care îl cunoșteau sunt siguri că Stich a murit ajutând pe alții. Așa îi era firea, săritor, altruist. Iar bănuiala lor a fost confirmată de unii criminaliști din anchetă: a murit salvând vieți. Ceea ce îi dă dreptul la onoruri militare. Acum vor să îl conducă decent pe ultimul drum. Situația este ușor complicată de aceea ei fac apel la ONG-uri să îi ajute cu organizarea înmormântării. Nu vor să pună mâna pe nici un ban în afară de ce strâng ei. Cel mai bine ar fi ca un reprezentant al ONG-ului care vrea să ajute să discute direct cu firma de pompe funebre și amicii să fie de față. Noi, cei care îl jelim în tăcere vom contribui cu orice e necesar. Dumnezeu să te ierte Stich.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.