Șoc în PSD. Dragnea, doi ani de închisoare cu suspendare!

0

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a fost condmanat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, în care este acuzat de „folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite”. Curtea Supremă a dispus şi un termen de încercare de patru ani pentru liderul PSD. Decizia este definitivă.

 Un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condus de Livia Stanciu, a majorat pedeapsa în cazul lui Liviu Dragnea de la un an închisoare cu suspendare, cât primise la instanța de fond, la doi ani de închisoare cu suspendare, relatează Romaniatv.net.

De asemenea, completul a majorat și termenul de încercare în cazul liderului PSD de la trei la patru ani.

Tot acum, Instanța supremă a menținut sentințele date în cazul celorlalți inculpați din acest dosar, cu excepția a doi dintre ei — Adriana Vespe și Daniela Vlăduț — acestea fiind achitate.

Codrin Ştefănescu face un anunţ la sediul PSD:

„Suntem înmărmuriţi. Suntem mai mult decât şocaţi de ceea ce se întâmplă azi în România.

Faptul că faci campanie ca să dai jos un monstru (referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintentelui Traian Băsescu – n.r.) şi să fii condamnat la doi ani cu suspendare… A cerut oamenilor să iasă la vot, nimic altvceva.

Noi credeam că îl achită.

Şi eu, şi colegii mei îl susţinem pe Dragnea până la capăt. Pentru noi, nu are nicio vină, decât aceea că şi-a făcut datoria.

A cerut românilor să iasă la vot şi să îl dăm jos pe acel personaj lugubru. Nimic altceva.

Reporter: Va rămâne preşedinte?

Codrin Ştefănescu: După opinia mea, da. Nu există altă părere în sediu.”

Judecătorii ICCJ l-au condamnat, pe 15 mai 2105, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Sentinţa iniţială a fost atacată cu recurs atât de Liviu Dragnea, cât şi de procurori, care au cerut o condamnare de cinci ani cu executare.

Instanţa a arătat în motivarea deciziei din 2015 că nu este ilegală îndemnarea cetăţenilor de a merge la vot chiar şi în ziua referendumului, ci transmiterea de mesaje privind modul cum ar trebui să se voteze, iar pentru aceste mesaje a fost condamnat Liviu Dragnea.

Potrivit judecătorilor, legea interzice „adresarea de îndemnuri referitoare la cum anume să se voteze, exercitarea de presiuni directe sau indirecte pentru a participa la vot sau nu, folosirea datelor cu caracter personal fără consimţământul persoanei vizate”.

„Aşa fiind, Înalta Curte, prin reţinerea vinovăţiei inculpatului Dragnea Nicolae-Liviu pentru transmiterea mesajelor mai sus arătate, nu sancţionează promovarea îndemnului la vot şi nici nu îngrădeşte activitatea partidelor politice cu privire la stimularea participării electoratului la vot, ci doar folosirea de mijloace ilicite în acest scop, ce au transformat un demers legal într-unul contrar legii”, arată instanţa.

Instanţa prezintă în motivare faptele pentru care Liviu Dragnea trebuie condamnat, aşa cum a solicitat Direcţia Naţională Anticorupţie, respectiv pentru că, în campania electorală pentru demiterea preşedintelui, precum şi în ziua votului, şi-a exercitat influenţa şi autoritatea provenind din funcţia de conducere deţinută în PSD pentru a obţine validarea referendumului, prin utilizarea de mijloace interzise de lege, cum ar fi solicitarea adresată reprezentanţilor PSD din teritoriu de a organiza, în ziua votului, tombole şi concursuri cu premii condiţionate de dovada prezentării alegătorilor la vot, solicitarea adresată reprezentanţilor PSD din secţiile de votare de a întocmi liste cu numele şi adresele persoanelor care nu participaseră la vot, pentru ca pe baza acestora militanţii de partid să se deplaseze la domiciliile lor şi să-i determine să participe la referendum.

„Infracţiunea presupune un subiect activ calificat, persoana care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, condiţie îndeplinită în cauză întrucât, astfel cum s-a mai arătat, inculpatul Dragnea Nicolae-Liviu ocupa funcţia de Secretar General al Partidului Social Democrat, era coordonatorul campaniei electorale, cu o poziţie de autoritate, de conducere a tuturor activităţilor desfăşurate în această perioadă”, se mai arată în motivare.

Judecătorii au mai arătat, în documentul citat, că Liviu Dragnea şi-a folosit influenţa şi autoritatea pentru a solicita în diverse forme, cum ar fi mesajele sms, luarea unor măsuri interzise de lege, în scopul mobilizării cetăţenilor la vot, „pentru asigurarea succesului demersului iniţiat de Uniunea Social Liberală (din care partidul său făcea parte), constând în validarea rezultatelor referendumului prin folosirea de mijloace nelegale”.

„Fapta a fost comisă cu intenţie directă, de vreme ce inculpatul a dat indicaţii precise asupra modului în care persoanele aflate în sfera sa de influenţă şi autoritate să procedeze pentru atingerea scopului urmărit”, au mai notat judecătorii în motivare.

În ziua în care a fost condamnat, Liviu Dragnea a demisionat din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei. Tot atunci, Dragnea a renunţat şi la funcţiile politice, el fiind atunci preşedinte executiv al PSD.

Sentinţa în dosarul în care Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt acuzaţi pentru fraude la referendumul din 2012 a fost pronunţată după un an şi jumătate de la începerea judecării cauzei. Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, „cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Anchetatorii mai spun că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

De-a lungul procesului, au fost audiaţi, în calitate de martori, premierul Victor Ponta, ministrul Apărării, Mircea Duşă, fostul ministru al Energiei Constantin Niţă, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, şi mai mulţi coordonatori judeţeni ai PSD care s-au ocupat de campania pentru referendumul din 2012.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.