Udrea pune tunurile pe „fariseul” Iohannis

0

Elena Udrea scrie pe Facebook că, spre deosebire de Klaus Iohannis, Traian Băsescu respectă justiţia şi a refuzat să comenteze decizia de condamnare fratelui său, Mircea Băsescu.

Elena Udrea îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis că nu a acceptat soluţia definitivă în dosarul privind casa lui de la Sibiu şi caută o cale extraordinară de atac, în vreme ce Traian Băsescu a refuzat să facă vreun comentariu despre condamnarea fratelui său în dosarul lui Bercea Mondial.

„Inca o parere la cald.

Mircea Basescu a fost condamnat definitiv, sentinta de la fond ramanand valabila si in apel. La ce presiune mediatica a fost plus faptul ca omul a petrecut mai bine de un an in arest preventiv si la domiciliu, ceea ce trebuia cumva justificat conform practicii din Romania, nu cred ca cineva astepta vreo achitare!!!

Deocamdata, fac un singur comentariu: pentru Traian Basescu, faptul ca exista o decizie definitiva a unei instante judecatoresti, il determina sa nu mai spuna nimic despre vinovatia ori nevinovatia fratelui sau, despre cum au fost avute in vedere sau nu probele indicate in cauza, despre declaratia complet diferita a unui coinculpat, de la parchet, unde spunea ca nu i-a dat niciun ban lui Mircea Basescu si pana la cea de la instanta unde declara contrariul, fara ca parchetul sa se sesizeze pentru vreo declaratie mincinoasa ori etc.

Intr-o situatie similara, tot in urma unei decizii definitive a unei instante, Klaus Iohannis nu are incredere in ce spun judecatorii si, face o contestatie pe o cale extraordinara de atac. Nu doar ca nu crede intr-o decizie definitiva care nu ii convine, nu doar ca ataca in justitie aceasta decizie, dar mai si cere ca rejudecarea cauzei sa se faca la o alta instanta, deoarece are suspiciuni cu privire la impartialitatea judecatorilor care au hotarat definitiv ca si-a dobandit casele prin acte false!!!

Si ce sa vezi, i se admite si calea extraordinara de atac si stramutarea rejudecarii cauzei…

Concluzia este ca:

1. Iohannis este un fariseu care crede in justitie doar cand ii da lui dreptate, in timp ce Traian Basescu, cu toate atacurile tonomatelor securiste din presa care ii reproseaza subminarea luptei anticoruptie prin discursul anti abuzuri pe care il are, dovedeste un respect principial fata de justitie, tacand si cand ar avea argumente sa vorbeasca.

2. Si judecatorii pot gresi, din moment ce sentintele difera de la o instanta la alta si, chiar ICCJ admite in cazul Iohannis ca o sentinta definitiva poate fi revizuita…”, a scris Elena Udrea pe Facebook.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a scris, joi, pe Facebook, că nu are de făcut niciun comentariu legat de condamnarea fratelui său, Mircea, la patru ani de închisoare cu executare.

„In privinţa condamnării fratelui meu nu am de făcut nici un comentariu, fiind o hotărâre definitivă a instanţei, indiferent ce cred eu”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.